Bacau
Page: 99
Procurorii DNA efectuează în această dimineață percheziții domiciliare în șase locații situate pe raza municipiului Bacău, din care trei sunt sediile unor instituții publice, restul reprezentând domiciliile unor persoane fizice. “Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Bacău, efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea unor infracțiuni asimilate celor de […]
Patru șoferi, printre care și o femeie, s-au ales cu dosare penale după ce au fost depistați de polițiștii băcăuani în timp ce conduceau sub influența alcoolului, informează IPJ Bacău. La data de 13 ianuarie a.c., în jurul orei 23.30, polițiștii Secției 2 Poliție Bacău au depistat în flagrant delict, un bărbat de 48 de […]
Polițiștii Secției 3 Poliție Rurală Onești au depistat pe DN 11, în localitatea Oituz, un autoturism cu numere de înmatriculare străine și au efectuat semnale regulamentare de oprire, dar acesta și-a continuat deplasarea. Polițiștii au procedat la urmărirea autoturismului în trafic, la un moment dat acesta a părăsit partea carosabilă, rămânând împotmolit în albia unui […]
Un bărbat de 50 de ani, din orașul Dărmănești, a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 10.000 de lei de polițiștii din cadrul Secției 7 Poliție Rurală Brusturoasa, pentru nereguli constatate la regimul silvic. Totodată, polițiștii au confiscat valoric și cantitatea de 136 m.c. de material lemnos. Din verificări a reieșit că, în […]
Un bărbat din Moinești, vânător cu acte în regulă, a încasat o amendă uriașă și s-a ales cu dosar penal și arma confiscată după ce a împușcat un fazan în timp ce se afla pe marginea unui drum național. La data de 13 ianuarie a.c., polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase Bacău au fost […]
Sala Cinema Capitol din Onești a găzduit astăzi un simpozion dedicat Zilei Culturii Naționale și aniversării a 174 de ani de la nașterea poetului Mihai Eminescu. Manifestarea, organizată de Primăria municipiului Onești și Biblioteca Municipală ”Radu Rosetti” Onești, în colaborare cu ANR Filiala Bacău și Fundația Națională „George Călinescu” din Onești, a fost moderată de […]
Două persoane și-au pierdut viața în două incendii care au izbucnit, în ultimele zile, pe raza județului Bacău. În cursul serii de vineri, 12 ianuarie a.c., pompierii militari au fost solicitați să intervină în comuna Podu Turcului, sat Giurgioana, în urma unui apel primit pe SNUAU 112, care anunța producerea unui incendiu la o casă […]
Luni, 15 ianuarie 2024, de “Ziua Culturii Naționale”, Complexul Muzeal de Științele Naturii „Ion Borcea” Bacău vă invită să vizitați gratuit expozițiile de la: Muzeul de Științele Naturii, Vivariu, Observatorul Astronomic „Victor Anestin” și Casa Memorială „Ion Borcea” din localitatea Racova, anunță manager dr. Gabriela Gurău. La Muzeul de Științele Naturii se pot vizita: – […]
Jandarmii băcăuani au fost sâmbătă ,,îngeri păzitori” pentru un cățel rămas blocat într-o groapă. Jandarmii au intervenit pentru a scoate din groapă cățelul speriat, care nu avea nicio șansă să iasă singur și care ar fi rezistat cu greu temperaturilor scăzute, fără apă și mâncare. Jandarmii băcăuani i-au dat să bea apă, mâncare și l-au […]
Polițiștii Direcției de Poliție Transporturi au acţionat, în perioada 9 – 10 ianuarie 2024, pentru asigurarea unui climat de ordine și siguranţă publică, prevenirea și combaterea faptelor ilicite în stațiile de cale ferată și în trenurile de călători. În cadrul acțiunii, au fost efectuate efectuate verificări în 443 de stații de cale ferată și 445 […]
Jurnal FM 