Bacau
Page: 936
Săptămână aceasta Inspectoratul de Poliție Județean Bacău a desfășurat activități preventive în cadrul campaniei „ Sărbători M.A.I. în siguranță”, care are ca scop creşterea gradului de informare a cetățenilor în vederea reducerii riscului de victimizare şi de implicare a acestora în activităţi infracţionale. Campania reprezintă un parteneriat local în domeniul informării şi al prevenirii infracţionalităţii […]
Șoferul autoturismul marca KIA, la plecarea de pe loc, nu a acordat prioritate scuterului care circula regulamentar. In urma impactului a rezultat accidentarea conducătorului scuterului, acesta fiind transportat cu ambulanta la spital pentru investigații. Ambii șoferi au fost testați cu aparatul etilotest iar rezultatele au fost negative. Accident la intersecția străzii Mioriței cu Ardealului.Șoferul […]
În fiecare an, jandarmii băcăuani încearcă să îl aducă pe Moş Crăciun în casele şi sufletele unor persoane aflate în situaţii dificile . Anul acesta, au avut ca inspirație două surori, care, într-un reportaj social, povesteau despre greutățile zilnice, dar și despre dorința lor de a deveni jandarmerițe. Astăzi, au primit o surpriză. Moș Crăciun […]
Compania Regională de Apă Bacău a semnat achiziția și instalarea stației de demanganizare pentru Rezerva de apă a Municipiului Bacău Investiția se ridică la aprox. 9 milioane euro (cu TVA) și este susținută financiar de către Consiliul Județean Bacău, urmând ca lucrarea să fie decontată din fonduri europene, prin Programul Operațional Infrastructură Mare 2014 – […]
LEGITIMAREA PERSOANELOR ȘI CONTROLUL BAGAJELOR. DREPTURI ȘI OBLIGAȚII ALE POLIȚIȘTILOR ȘI CETĂȚENILOR La data de 28 octombrie a.c., în Monitorul Oficial al României, a fost publicată Legea nr. 192 din 2019, pentru modificarea și completarea unor acte normative din domeniul ordinii și siguranței publice. Art. 32.2 (1) Polițistul este îndreptățit să legitimeze și să stabilească identitatea persoanei […]
Un incendiu a izbucnit la o casa în comuna Oituz, sat Marginea. La fața locului s-au deplasat 2 mașini tip ASAS, 1 SMURD. A fost anuntat SVSU. Urmare incendiu com. Oituz: incendiu localizat. Se manifesta la o bucatarie de vara. Se lucreaza la lichidare. The post Incendiu la Oituz appeared first on JurnaldeBacau.ro.
Ansamblul Artistic „Busuiocul” vă invită în ziua de 27 decembrie 2019, între orele 10 și 16, să participați la cea de a 55-a ediție a Alaiului datinilor și obiceiurilor de iarnă. În Piața Tricolorului vor evolua cu acest prilej, în sunetul tobelor, alămurilor și zurgălăilor, renumite cete de capre, urși, cerbi, mascați și urători din […]
Ansamblul Folcloric Profesionist „Busuiocul”, în parteneriat cu Consiliul Județean și Primăria Municipiului Bacău, organizează duminică, 22 decembrie 2018, orele 14, la Teatrul de Vară „Radu Beligan”, o nouă întâlnire cu publicul băcăuan iubitor al tradițiilor populare și al folclorului autentic. Înscris în suita proiectelor culturale inițiate de apreciatul colectiv artistic băcăuan, spectacolul O ce veste […]
După cum ați citit în urmă cu câteva zile, primarul municipiului Bacău, Cosmin Necula a promis teren gratuit tinerilor pana în 35 de ani. De fapt, o aplicare a legii 15/2003. Toate aceste se pot întâmpla doar dacă membrii consiliului local aprobă proiectul. Lucru greu de crezut având în vedere disensiunile și contrele din ultimele […]
Dupa 11 ani de la punerea in functiune, timp in care nu au fost efectuate niciun fel de lucrări de mentenanță asupra celor două cuve de bazin, se va interveni la impermeabilizarea respectivelor cuve întrucât pierderile de apă sunt din ce în ce mai mari si nu sunt sustenabile economic. Se vor verifica și reface, […]
Jurnal FM 