Bacau
Page: 861
Spitalul Județean de Urgență Bacău va pune la dispoziția personalului medical aflat în prima linie a luptei cu epidemia de coronavirus, pe baza solicitărilor acestuia, locații de cazare adecvate în Bacău, astfel încât să nu intre în contact direct cu familiile lor, izolându-se în condiții rezonabile în oraș. Consiliul Județean Bacău, care se va reuni […]
Pe durata stării de urgență radierea din circulație a unui vehicul uzat, participant la programul „Rabla”, va fi efectuată din oficiu de către Serviciul Permise și Înmatriculări care a efectuat înmatricularea acestuia, după ce agentul economic care a emis certificatul de distrugere îl trimite către instituție, în format electronic. Direcţia Regim Permise de Conducere şi […]
Un număr de 86 de persoane vârstnice cu domiciliul în municipiul Bacău, aflate în îngrijirea Crucii Roșii Bacău, au primit săptămâna această pachete cu produse alimentare și produse de igienă, precum și produse pentru incontinență, acolo unde a fost necesar. În această perioada dificilă, vor fi monitorizate în permanentă de personalul Crucii Roșii – […]
Știrile pozitive ale dimineții: – Liderii G20 vor injecta peste $5000 de miliarde în economia mondială. – Bursă americană a crescut pentru a treia zi consecutivă. Cu un plus de 6,4%, indicele Dow Jones Industrial a ieșit din bear market, având o creștere de 21% în ultimele 3 zile. Este cel mai mare […]
Conform comunicatului de presă din data de 26 martie al Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere, având în vedere informațiile apărute în spațiul public și întrebările primite în această perioadă cu privire la menținerea valabilității rovinietelor care expiră în perioada stării de urgență, CNAIR informează utilizatorii rețelei de drumuri naționale și autostrăzi că rovinietele NU […]
În urma măsurilor stabilite la nivelul judeţului Bacău, sub coordonarea Instituţiei Prefectului, pentru aplicarea Ordonanțelor Militare, aducem la cunoștința publicului că polițiștii băcăuani desfășoară misiuni specifice în contextul prevenirii și combaterii răspândirii COVID-19, precum și misiuni de asigurare a ordinii și liniștii publice. De la instituirea stării de urgență, împreună cu reprezentanții celorlalte instituții […]
Grupul de Comunicare Strategică a cerut Guvernului să se ia noi măsuri în legătură cu alte două site-uri de știri, din cauza conținutului, în contextul pandemiei de coronavirus, informează stirileprotv.ro. „Grupul de Comunicare Strategică a înaintat miercuri, 25 martie, ministrului Afacerilor Interne, Ion Marcel Vela, propunerea de eliminare la sursă a conținutului unui […]
Anunțul făcut de RAR nu este cel așteptat de șoferi și nu respectă spiritul ordonanțelor militare emise în ultima perioadă. În acest context, șoferii sunt obligați ca și până acum să aibă ITP valabil, iar pentru efectuarea acestuia trebuie să se prezinte cu mașina la o stație de ITP sau reprezentanță RAR. Potrivit unui […]
AJOFM Bacău a pus la dispoziție numere de telefon la care, persoanele interesate, pot afla informaţii despre şomajul tehnic Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Bacău face cunoscute numerele de telefon la care cetăţenii pot suna pentru a obţine informaţii suplimentare cu privire la modalităţile de acordare a şomajului tehnic. Acestea sunt următoarele: 0234 […]
Peste 12,7 milioane de lei s-au alocat din bugetul local, pentru realizarea lucrărilor de amenajare a etajelor 4 și 5 de la Spitalul Municipal Bacău și pentru dotarea acestora cu echipamentele necesare asigurării asistenței medicale, în contextul epidemiei de coronavirus, inclusiv cu paturi pentru Anestezie și Terapie Intensivă (A.T.I.). Consilierii local au votat repartizarea a […]
Jurnal FM 