Bacau
Page: 80
Doi șoferi s-au ales cu dosare penale după ce au fost depistați de polițiștii din județul Bacău în timp ce conduceau în stare euforică: unul era beat, iar celălalt consumase substanțe psihoactive. Astfel, la data de 06 martie a.c., în jurul orei 23.30, polițiștii Secției 1 Poliție Bacău au depistat în flagrant delict, un bărbat […]
Polițiștii din cadrul Poliției municpiului Onești, împreună cu cei din cadrul Secției 3 Poliție Rurală Onești, însoțiți de specialiști din cadrul Registrului Auto Român au desfășurat miercuri, 6 martie, o acțiune în municipiu pentru combaterea încălcării normelor legale privind circulaţia pe drumurile publice de către conducătorii autovehiculelor destinate transportului public de persoane, în regim taxi […]
În primele două luni ale anului 2024, Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor Bacău, Regiunea N-E Iași a desfășurat, mai multe controale de verificare a modului în care sunt respectate prevederile legale în vigoare, informează comisar șef adj Adrian- Felix Roșca. Au fost verificați 233 de operatori economici din Județul Bacău, iar în urma neregulilor constatate, comisarii […]
La data de 02 martie a.c., polițiștii au fost sesizați prin SNUAU 112, de către o tânără de 19 ani, despre faptul că, un bărbat de 30 de ani ar fi fost lovit de mai multe persoane. Ulterior, cei în cauză ar fi urcat o tânără de 21 de ani într-un autoturism, împotriva voinței acesteia […]
Ziua Internațională a Femeii va fi sărbătorită și în acest an de către Complexul Muzeal „Iulian Antonescu” Bacău prin intermediul celei de-a Vlll-a ediții a programului cultural „Femeile lumii“. Potrivit organizatorilor, joi, 7 martie 2024, ora 15,00, în salonul Casei Memoriale „George Bacovia” din Bacău va avea loc un spectacol lectură cu piesa „Mielul“, de […]
Aproximativ 500 de consumatori din cartierele Slobozia și Borzești, din municipiul Onești, vor beneficia de gaze naturale. Contractul de finanțare în valoare de 6.643.718,91 lei pentru proiectul “Extindere rețele de distribuție gaze naturale în cartierele Slobozia și Borzesti”, a fost semat astăzi de Laurențiu Neghină, primarul Oneștiului, Valentin Ivancea, președintele Consiliului Județean Bacău și secretarul […]
Aventură neobișnuită pentru zeci de copii de la Grădiniță cu Program Prelungit „Letea”, care au petrecut câteva ore în compania jandarmilor din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile Bacău și ai Inspectoratului de Jandarmi Județean Bacău. Cei peste 80 de prichindei au fost curioși să afle tot ce reprezintă meseria de jandarm. Micuții au vizitat Sala […]
La Spitalul Județean de Urgență Bacău sunt în plină desfășurare intervențiile pentru reabilitarea și modernizarea Secțiilor ATI și Chirurgie- Ortopedie Pediatrică, situate în corpul B (etajele I și II), din cadrul Secției de Pediatrie. În vederea creșterii calității serviciilor medicale și îmbunătățirea activității curente, se instalează un lift- targă care va asigura circuitul între Blocul […]
La data de 03 martie a.c., între orele 15.00 – 17.00, polițiștii Serviciului Rutier, împreună cu cei din cadrul Biroului Rutier Bacău au desfășurat o acțiune pe DN2 – E85, în localitatea Cleja, pentru combaterea nerespectării regimului legal de viteză. În cadrul activităților au fost reținute 9 permise de conducere pentru depășirea limitelor legale de […]
La data de 02 martie a.c., polițiștii Secției 4 Poliție Rurală Podu Turcului, împreună cu jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Bacău au desfășurat o acțiune în zona de competență, pentru prevenirea și combaterea faptelor antisociale și a evenimentelor rutiere. Polițiștii au legitimat 70 de persoane, au verificat 50 de autovehicule, au retras două […]
Jurnal FM 