Bacau
Page: 782
ZIUA INTERNAȚIONALĂ ÎMPOTRIVA CONSUMULUI ȘI TRAFICULUI ILICIT DE DROGURI – 26 IUNIE 2020 – Pentru marcarea, la nivel național, a „Zilei Internaționale împotriva Consumului și Traficului Ilicit de Droguri”, Agenția Națională Antidrog(ANA) lansează, anul acesta, un concurs de fotografie tematică, in cadrul campaniei naționale media de prevenire a consumului noi substanțe psihoactive ”FII LIBER!. În […]
Consiliul de administrație și Senatul Universității „Vasile Alecsandri” din Bacău au elaborat și aprobat un Ghid privind finalizarea studiilor în anul universitar 2019-2020 și din anii anteriori, care prevede următoarele măsuri: Înscrierea pentru examenul de finalizare a studiilor (studii universitare de licență, master universitar, studii de conversie profesională etc.) s-a făcut online; Proiectul de finalizare […]
La data de 25 iunie a.c, poliţiştii din Răchitoasa au depistat, în trafic, un bărbat de 33 de ani, din localitate, în timp ce conducea un autoturism, aflându-se sub influenţa alcoolului. Bărbatul în cauză a fost testat cu aparatul etilotest care a indicat valoarea de 1,15 mg/l alcool pur în aerul expirat şi i s-au […]
La data de 25 iunie a.c.,, în jurul orei 18:00, Poliţia Municipiului Oneşti a fost sesizată de un localnic de 51 de ani, cu privire la faptul că două persoane necunoscute i-ar fi sustras un telefon mobil din buzunarul cămăşii. Patrula de ordine publică s-a deplasat de îndată la faţa locului şi, în urma activităților […]
La data de 25 iunie a.c., poliţiştii din cadrul Serviciului Rutier Bacău au depistat în localitatea Gheorghe Doja, un tânăr de 23 de ani, din judeţul Buzău, în timp ce conducea un autoturism, peste limita legală de viteză pentru acel sector de drum. Din verificări, poliţiştii au stabilit că tânărul avea suspendat dreptul de a […]
Polițiștii Secției 1 Poliţie Bacău au depistat pe raza aceleiași localități, un bărbat de 41 de ani, din Bucureşti în timp ce conducea un autoturism şi, întrucât emana halenă alcoolică, i s-a solicitat testarea cu aparatul alcooltest, însă bărbatul a refuzat. De asemenea, acesta a refuzat și recoltarea de probe biologice, fiind întocmit un dosar […]
La data de 26 iunie a.c, în jurul orei 01.30, poliţiştii din cadrul Secţiei 6 Poliţie Rurală Traian au observat pe raza comunei Plopana, un autoturism aflat într-un canal de scurgere a apelor. La faţa locului poliţiştii au constatat că un bărbat de 39 de ani, din localitate, în timp ce conducea un autoturism aflându-se […]
„Drapelul național este unul dintre simbolurile care ne reprezintă și, în același timp, ne definesc ca neam. Deși drapelul actual este prezent în istoria românilor de la jumătatea secolului al XIX-lea, în scurt timp, „Tricolorul” s-a statornicit în sufletele românilor ca un odor de mare preț. ✅ Acest stindard i-a condus pe strămoșii noștri în luptă, […]
Un bărbat din comuna Mănăstirea Caşin și-a ucis iubita împreună cu care locuia de o jumătate de an. În urmă unui acces de furie, bărbatul de 42 de ani a lovit-o pe femeia în vârstă de 36 de ani și apoi s-a culcat, iar dimineață când a văzut că această nu se mai trezește a […]
La data de 24 iunie a.c., poliţişti din cadrul Postului de Poliţie Ungureni au depistat un bărbat, de 30 de ani, din comuna Tamaşi, pe numele căruia a fost emis un mandat de executare a pedepsei închisorii. Cel în cauză, condamnat la doi ani, 9 luni şi 10 zile de închisoare pentru săvârşirea infracţiunilor de […]
Jurnal FM 