Bacau
Page: 683
La data de 10 octombrie a.c., polițiștii din Asău au depistat doi tineri, de 26 şi 27 de ani, din localitate, care ar fi tăiat ilegal şi sustras doi arbori din fondul forestier privat. Materialul lemnos în volum de 2,25 m.c. şi o valoare de 550 de lei a fost ridicat în vederea confiscării, iar […]
DGASPC Bacău se află în imposibilitatea de a plăti salariile celor 1765 de salariați. ♦️În acest moment, la nivel național la DGASPC Bacău și DGASPC Neamț (componenta copil) nu sunt fonduri pentru plata salariilor angajaților din asistență socială, dar urmează ca un număr semnificativ de DGASPC-uri din țară să intre în incapacitate de plată, fapt […]
În ultimele 48 de ore, structurile teritoriale ale M.A.I. au continuat acțiunile desfășurate în sistem integrat, împreună cu celelalte instituții implicate, sub autoritatea Instituției Prefectului, în contextul prevenirii și combaterii răspândirii COVID – 19. În total, peste 500 de efective de poliție, jandarmerie, reprezentanți ai Inspectoratului pentru Situații de Urgență, poliție locală, precum și reprezentanți […]
Oameni care se închină la „sfântul asfalt”, cursele de cai din centrul orașului, lipsa apei de la robinete, spațiul verde înlocuit cu mocheta- sunt doar câteva dintre subiectele prin care Bacăul a devenit ținta ironiilor de la eminiunea iUmor difuzată duminică seara pe Antena 1. Protagonistul, Mădălin Ghioc, a reușit să facă un număr senzațional pe […]
Pentru remedierea unei avarii apărută astăzi pe Calea Bacăului nr. 2, RAJA SA va fi nevoită să scadă presiunea apei potabile astăzi, luni, 12 octombrie, în intervalul orar 09.00-12.00. Vor fi afectați de scăderea presiunii apei potabile locuitorii cartierelor Slobozia Nouă și Slobozia Veche, precum și locuitorii din Calea Bacăului. „Ne cerem scuze față de […]
O analiză efectuată de edupedu.ro relevă faptul că în prima lună de școală s-au înregistrat 36% din numărul total de cazuri de infectare cu SARS-CoV-2 la copii și elevi (0-19 ani), de la începutul pandemiei până azi. Doar în ultima săptămână s-a înregistrat o creștere cu 38,5%. În prima lună de școală, 14 septembrie – […]
Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, a anunţat duminică, la Iaşi, într-o conferinţă de presă, că asiptomaticii care nu au comorbidităţi vor fi evaluaţi la domiciliu şi programaţi pentru investigaţii medicale. Nelu Tătaru a precizat că în prezent bolnavii asimptomatici merg şi aglomerează spitalele, dar că procedura internărilor în cazul bolnavilor de Covid va fi reanalizată, potrivit […]
Ministerul Mediului pregătește o grea lovitură pentru „băieții deștepți” care fac exploatări ilegale de nisip și pietriș sub umbrela organizării de exploatări piscicole. Astfel, nu mai au nevoie de o grămadă de avize, de plata unei redevenţe, și nu plătesc niciun leu. Pentru a decuraja astfel de practici, în foarte scurt timp, România va beneficia […]
„Un virus mai periculos: made în România…N-o să treacă niciodată”. Așa își intitulează cunoscutul prezentator de televiziune Dan Negru reportajul realizat în Bacău, la Casa „Vasile Alecsandri”. În imaginile postate pe pagina de socializare, Dan Negru prezintă exteriorul imobilului aflat în stare avansată de degradare și plin de bălării, dar și din interior, devenit loc […]
Tribunalul Bacău a decis sâmbătă seara eliberarea șoferului beat, urmărit de poliție, care a accidentat doi oameni nevinovați. „Respinge ca nelegală propunerea Parchetului de pe lângă Tribunalul Bacău de luare a măsurii arestului preventiv faţă de inculpatul (…). Dispune punerea de îndată în libertate a inculpatului reţinut”, se arată în soluția instanței. Bărbatul de 31 […]
Jurnal FM 