Bacau
Page: 678
Conducerea Spitalului „Prof. dr. Eduard Apetrei” Buhuşi, singura din județ care mai face astfel de comunicări, anunță că în această dimineață, sâmbătă, 17.10.2020, la Secția de Boli Infecțioase, desemnată să acorde asistență medicală de specialitate cazurilor de îmbolnăvire COVID-19, sunt internați 27 pacienți (cazuri ușoare spre medii), dintre care 25 confirmați pozitiv prin metoda RT […]
Instanța a dat ieri verdictul în cazul tânărului care anul trecut, pe 12 septembrie, și-a înjunghiat fosta prietenă în momentul în care fata ieșea din blocul în care locuia, de pe strada Ștefan cel Mare din Bacău. Constantin Lorin Păun a fost condamnat de Tribunalul Bacău la 15 ani de închisoare. Instanța a contopit pedeapsa […]
La data de 15 octombrie a.c, poliţiştii Biroului de Investigaţii Criminale Bacău au reţinut doi bărbaţi de 25, respectiv 35 ani, bănuiţi de comiterea infracţiunii de înşelăciune. În perioada iunie-iulie a.c., poliţiştii au fost sesizaţi cu privire la faptul că, la două societăţi comerciale din municipiul Bacău, cu ocazia achiziţionării unor centrale termice, persoane necunoscute […]
În perioada 14-15 octombrie a.c., sub autoritatea Instituției Prefectului, structurile teritoriale ale M.A.I. au continuat să acţioneze, pe raza judeţului Bacău, pentru siguranţa şi sănătatea cetăţenilor, fiind intensificate activităţile de verificare în zonele aglomerate, pieţe, societăţi comerciale. Astfel, în ultimele 48 de ore, au fost legitimate peste 2300 de persoane şi au fost controlate peste […]
Directorul general al CNAIR, Mariana Ioniță, i-a prezentat Secretarului de stat din cadrul Ministerului Fondurilor Europene, Carmen Moraru, lucrările care s-au efectuat și, mai ales, propunerea de calendar pe care și-a asumat-o antreprenorul în vederea finalizării lucrării. Antreprenorul General este SPEDITION UMB SRL – TEHNOSTRADE SRL. In prezent, stadiul fizic al intregului obiectiv de investitie […]
Luni, 19.10.2020, de la ora 10.00, va avea loc ședința extraordinară a Consiliului Local Bacău, care se va desfasura conform prevederilor HCL nr.57/25.03.2020, printr-o platforma online de videoconferinta (Skype).
6355 de persoane confirmate COVID-19; 4206 de persoane vindecate ; 227 de pacienti internati in spitale; 231 de decese ; 204 de probe recoltate. La nivelul Institutului Național de Sănătate Publică din subordinea Ministerului Sănătății a fost operaționalizată linia TELVERDE: 0800800358, destinată persoanelor care doresc informații legate de prevenirea infectării cu virusul SARS-CoV–2 (coronavirus), care […]
În vederea efectuarii unor lucrari de reparatii a retelei de apa ce alimenteaza cartierul ANL Gheraiesti, din cadrul Gospodariei de Apa Gheraiesti, in perioada 19.10.2020, ora 23:30 – 20.10.2020, ora 05:00, se va intrerupe furnizarea apei potabile. De aceasta oprire vor fi afectati consumatorii din cartierul ANL Gheraiesti. Este posibil ca la reluarea programului de […]
Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură Centrul Județean Bacău (APIA Bacău) informează că a efectuat plățile către beneficiarii Programului Naţional Apicol (PNA) pentru anul 2020. Prin HG 339/2020 privind aprobarea PNA pentru perioada 2020-2022, s-a stabilit că valoarea sprijinului financiar alocat pentru anul 2020 este de 50.210 mii lei, 50% reprezentând contribuția Uniunii Europene […]
Jurnal FM 