Current track

Title

Artist


Bacau

Page: 566

Sindicatul Polițiștilor Europeni EUROPOL, organizație sindicală formată în cadrul Ministerului Afacerilor Interne pentru apărarea drepturilor fundamentale și profesionale ale polițiștilor, își face filială în Bacău. Astfel, în data de 25.02.2021, începând cu ora 13:00, în sala de ședință din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bacău sunt așteptați membrii Sindicatului Polițiștilor Europeni EUROPOL, dar și personalul […]

În municipiul Bacău a început construcția unui teren de fotbal acoperit, la standarde europene. Beneficiarul este școala de fotbal Atletico Bacău, iar finanțarea proiectului este realizată din fondurile Consiliului Județean și Dedeman SRL. Zilele trecute a fost semnat contractul de execuție, iar firma declarată câștigătoare, respectiv „SC Atlas Sport SRL” din Tg. Mureș, va avea […]

Monica Roşu, în vârstă de 33 de ani, a devenit mamă pentru prima oară. Fosta campioană a născut o fetiţă. Sportiva a ales două nume pentru fetiţa ei. „Avem şi un nume românesc, care reprezintă luna în care am rămas însărcinată. Vă pot spune doar unul dintre ele, Maria” Monica Roşu e într-o relaţie de […]

Târgul Auto – Obor Șerbănești s-ar putea transforma într-o parcare uriașă. Una cu plată. Un proiect de hotărâre vizează o schimbare majoră a celui mai mare târg auto din centrul Moldovei. Astfel, târgul auto urmează să fie transformat, pe perioada stării de alertă într-o parcare. Societatea de Servicii Publice Municipale Bacău se va ocupa de […]

Un șofer de 38 de ani, din Bacău, în timp ce conducea un autoturism pe strada Erou Ciprian Pintea, ar fi efectuat viraj la stânga şi ar fi acroşat un autoturism, condus regulamentar din sens opus, de un tânăr de 29 de ani. Din impact au rezultat pagube materiale, iar în urma testării cu aparatul […]

Municipalitatea băcăuană a început lucrările de reaparații în carosabil și „plombarea” gropilor în zonele în care acestea incomodau sau obturau circulația rutieră sau pietonală. Anunțul a fost făcut de viceprimarul Liviu Miroșeanu, care a precizat că de la începutul anului s-au adunat peste 200 de probleme privitoare la starea drumurilor din Bacău. „Este nevoie de […]

Persoanele fizice sau reprezentanţii firmelor care vor dori să folosească serviciile online ale instituţiilor publice, dar şi ale operatorilor privaţi, vor putea fi identificaţi la distanţă, cu ajutorul unor aplicaţii video, în care îşi vor prezenta cartea de identitate sau paşaportul. Măsura care poate fi aplicată la ghișeele instituțiilor publice, la bănci dar și la […]

 Astăzi, 19 februarie, în jurul orei 09.00, o patrulă mixtă formată dintr-un jandarm din Gruparea de Jandarmi Mobilă Bacău și un polițist din Serviciul Regional Poliție Transporturi Galați, în timp ce executau serviciul de patrulare în trenurile de călători pe raza regionalei C.F.R. Galați, au depistat, în trenul InterRegio 1732 pe ruta Făurei – Buzău, […]

Procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Bacău au dispus reţinerea pentru o perioadă de 24 de ore a unui inculpat, în vârstă de 16 ani, pentru săvârșirea infracțiunilor de viol şi pornografie infantilă. În fapt s-a reţinut că, la data de 12.01.2021, in jurul orei 20,30, prin […]

Micile detalii care contează! – ne informează Primăria Bacău. Lucrătorii de la salubrizare au început campania de curățare a clădirilor de pe domeniul public de afișele lipite de-a lungul anilor. Un fel de curățenie de primăvară ”În acest an, primăria municipiului va amenaja, în zonele circulate ale orașului, puncte moderne de promovare a evenimentelor și […]