Bacau
Page: 479
Număr record de contestații în județul Bacău unde, dintr-un total de 3.786 de candidați prezenți au fost înregistrate 1.534 de contestaţii la examenul de Bacalaureat. Cele mai multe, aproape 600, au fost depuse la disciplina Limba română. Potrivit comunicatului Inspectoratului Școlar Județean, pe discipline, contestațiile sunt la: – Limba română: 599 (real – 441 / […]
Trei aleși locali din județul Bacău au fost declarați incompatibili sau în conflict de interese de către Agenția Națională de Integritate (ANI). În comunicatul publicat astăzi, 6 iulie, ANI precizează că a constatat starea de incompatibilitate, conflictul de interese de natură administrativă sau a sesizat organele de urmărire penală în cazul a 19 aleși locali. […]
Mai mulți polițiști din cadrul Inspectaratului de Poliție Județean Bacău sunt detașați în sezonul estival pe malul mării, în cadrul programului „Litoral 2021”. Prima echipă, formată din patru agenți și un ofițer, a plecat în această lună, urmând ca în luna august să mai fie detașați încă cinci agenți și un ofițer. Poliţia Română a detaşat, […]
De luni 5 iulie 2021, a început admiterea la Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău, care se realizează prin înscriere online, în perioada 05-30 iulie 2021, pe platforma www.admitere.ub.ro. Prin oferta educațională a celor 5 facultăți, care cumulează 35 de programe de studii universitare de licență, 26 de programe de studii universitare de master și 2 […]
Rezultate remarcabile înregistrate la examenul de Bacalaureat în județul Bacău, peste media națională la toate capitolele. Astfel, în judeţul Bacău, rata cumulată de promovare (înainte de contestații) este de 76,5% (ceea ce înseamnă un număr de 2.896 de candidaţi care au obţinut medii peste 6, dintr-un total de 3.786 de candidați prezenți). La nivel național, […]
Patru absolvenți din județul Bacău au reușit să obțină în acest an media maximă la examenul de Bacalaureat. Rezultatele au fost afișate astăzi, luni, 5 iulie, pe site-ul Ministerului Educației, edu.ro. Elevii care au obținut media 10 (zece) sunt de la Colegiile Naționale „Gheorghe Vrănceanu” Bacău la profilul Științe Sociale, „Vasile Alecsandri” Bacău la profilul Științe […]
Trei oameni au murit electrocutați și altul a fost grav rănit în patru accidente grave, prin electrocuție, care au avut loc în ultima săptămână atât în instalațiile din gospodării, cât și în rețelele de distribuție a energiei din județele Neamț, Bacău și Vaslui. Unul dintre accidente s-a petrecut la intrarea în orașul Târgu Ocna dinspre […]
Adrian RĂSPOPA este marele câștigător al celei de-a XI-a ediții a Raliului Moldovei Bacău. Parcursul a fost perfect pentru pilotul băcăuan, care a dominat autoritar raliul reușind să câstige 10 din cele 12 probe speciale alături de copilotul său Cosmin Diacu. După ce anul trecut a ratat la mustață victoria, în acest an pilotul băcăuan […]
138 de recipente din plastic, ce conţineau o substanţă pentru protecţia plantelor, au fost confiscate de poliţiştii rutieri sâmbătă dimineața pe raza comunei Iteşti, unde au depistat în trafic un autoturism condus de un bărbat de 59 ani, din municipiul Suceava. În urma verificării autoturismului, poliţiştii au constatat că în portbagaj se afla depozitată o […]
Jurnal FM 