Bacau
Page: 438
Astăzi, 6 octombrie 2021, s-a înregistrat o avarie pe conducta de alimentare cu apă, cu diametrul de 100 mm, de pe bdulevardul Republicii din Onești. Pentru remedierea acesteia, echipele RAJA au fost nevoite să reducă presiunea apei potabile, către consumatorii de pe acest bulevard, cât și către cei de pe strada Plopilor, în intervalul orar […]
Astăzi, 6 octombrie, Bacăul sărbătorește 613 ani de istorie. Deşi prima atestare documentară o găsim în privilegiul comercial acordat de Alexandru cel Bun negustorilor din Lvov (1408), originea oraşului se pierde în negura timpului. Cert este că la sfârşitul secolului al XIV-lea, Bacăul era o aşezare urbană bine închegată, una din cele mai prospere din […]
Jandarmeria Montană împlinește astăzi 20 de ani de activitate, astfel că ziua de 5 octombrie 2001 reprezintă momentul oficial al înființării Jandarmeriei Montane. La această dată, conducerea Jandarmeriei Române a aprobat înființarea unei unități specializate cu misiunea principală de a veni în sprijinul tuturor celor care iubesc muntele, dar și pentru protejarea naturii. Pentru a […]
Ultimatum pentru 34 de asociații de proprietari din municipiul Bacău care riscă să rămână fără căldură și apă caldă în cazul în care nu își vor achita datoriile ce însumează peste 3.000.000 de lei. Mesajul a fost transmis de Thermoenergy Group S.A. Bacău, furnizorul de agent termic în municipiul Bacău. Totodată, societatea a făcut publice și […]
Echipa organizatorică pe care pilotul de raliuri Adrian Răspopa a construit-o în mai mult de un deceniu de competiții sportive implementate la cel mai inalt nivel, se reunește în acest weekend pentru a da viață unui eveniment ciclistic desfășurat în premiera în județul Bacău. Gentlemen’s Bacău Tour 2021, competiție organizată de ACS Rally Spirit, în […]
Pentru executarea lucrărilor de remediere a unei avarii survenite pe conducta de alimentare cu apă, cu diametrul de 200, de pe Calea Bacăului din Onești, echipele RAJA au fost nevoite să reducă presiunea furnizării apei potabile către consumatorii de pe Calea Bacăului, aleea Podei și aleea Dumbravei, astăzi, 05 octombrie 2021, în intervalul orar 10.30 […]
S-a redeschis secția Covid 19 de la Baza Letea din municipiul Bacău. Este vorba despre Secția Externă a Spitalului de Pneumoftiziologie Bacău pentru care, încă de la 1 octombrie, s-a luat decizia redeschiderii ca urmare a creșterii numărului de cazuri Covid 19, atât la nivel local cât și național. Anunțul a fost făcut de managerul […]
Nu mai puțin de cinci ordine de protecție provizorii au fost emise de polițiștii din județul Bacău în ultimele zile pentru bărbații care își terorizau nevestele. Decanul de vârstă al celor care vor sta cinci zile departe de consoarte este un bătrân de 77 de ani, din comuna Helegiu. Soția lui, în vârstă de 74 […]
Peste 100 de conducători auto au rămas fără permise de conducere în weekend după ce au fost depistați de polițiștii de le rutieră din județul Bacău că circulau cu viteză excesivă. Acțiunea poliţiştilor rutieri şi a celor de ordine publică s-a desfășurat în perioada 01-03 octombrie și a avut ca scop combaterea principalelor cauze generatoare […]
Jurnal FM 