Bacau
Page: 244
Poliţiştii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bacău au acționat în această dimineață, între orele 07.00 – 09.30, pe drumurile publice din județ, pentru verificarea modului în care se efectuează transportul public de persoane. Acțiunea a avut ca scop reducerea victimizării prin accidente în care sunt implicate autovehiculele destinate transportului public de persoane (inclusiv […]
În cursul acestei dimineți, pompierii băcăuani au fost solicitați să intervină în localitatea Podu Turcului, în urma unui apel primit pe Numărul Unic pentru Apeluri de Urgență 112, care anunța producerea unui incendiu la Liceul Tehnologic „Alexandru Vlahuță”, informează ISU Bacău. La sosirea forțelor de intervenție, incendiul era lichidat de către cadrele didactice. Acesta s-a […]
Polițiștii locali din cadrul Biroului Siguranță Rutieră și Eliberare Permise de Liberă Trecere au desfășurat miercuri, 11.01.2023, o acțiune care a vizat respectarea prevederilor OUG 195/2002 privind circulația pe drumurile publice. Au fost verificate cu această ocazie abaterile statice (oprire, staționare, accesul interzis), precum și alte abateri prevăzute de actul normativ mai sus- menționat, informează […]
Şarpantele au devenit pericol public pentru cetățenii județului Bacău, motiv pentru care prefectul Lucian Bogdănel a constituit o comisie mixtă de verificare a stării construcțiilor tip șarpantă de la blocurile de locuințe din municipiile și orașele județului. Decizia vine în contextul în care un astfel de acoperiș s-a prăbușit de curând pe B-dul. Unirii din […]
Un tânăr a fost depistat de jandarmi cu substanțe interzise, în apropierea unității de învățământ, iar alături de el erau alți trei tineri printre care și un elev din Comănești, informează IJJ Bacău. Totul s-a petrecut miercuri, 11 ianuarie în jurul orei 19.30, când jandarmii din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Bacău, în timp ce […]
Laurențiu Neghină, primarul municipiului Onești, a semnat astăzi, la Ministerul Dezvoltării, încă patru proiecte cu finanțare europeană, în valoare de 31.253.013,27 lei. Aceste proiecte vor fi concretizate în următoarele investiții: Locuințe de serviciu pentru specialiști din sănătate și învățământ (două blocuri) – 21.656.277,37 lei; Stații de încărcare pentru autovehicole electrice (20 de stații) – 2.929.006,50 lei; […]
Doar în ultimele 24 de ore, în zona de competență a Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Mr. CONSTANTIN ENE” al Județului Bacău, au fost înregistrate trei incedii produse la locuințe. Printre intervențiile semnificative, amintim incendiul din comuna Buhoci, sat Coteni. (Foto). Apelul care anunța evenimentul a fost primit în dispeceratul integrat ISU-SAJ, în jurul orei […]
Jurnal FM 