Current track

Title

Artist


Bacau

Page: 204

Peste 300 de perechi de încălțăminte, maiouri, șosete și cozonaci proaspeți au fost oferite astăzi de Protoieria Onești copiilor de la centrele sociale din zonă. Proiectul „Încălțăminte caldă pentru picioare reci” al Protopopiatului Onești desfășurat de 7 ani cu aleasă îndrumare a Arhiepiscopului Ioachim al Romanului și Bacăului a putut fi astfel concretizat și anul […]

În aceasta lună, jandarmii din Gruparea Mobilă Bacău și Inspectoratul Județean Bacău s-au alăturat campaniei umanitare “Donează sânge! Salvează o viață!” organizată de Patriarhia Română în parteneriat cu Jandarmeria Română. Campania are ca scop atât diminuarea nevoii continue de sânge la nivel național, prin contribuția benevolă a jandarmilor, cât și încurajarea tuturor celor care îndeplinesc […]

Miercuri, 12 aprilie, în jurul orei 23.00, în urma unui apel la 112, un echipaj de jandarmerie din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Bacău a fost direcţionat în zona Lăloaia din Comănești, unde a fost semnalată prezenţa unui urs. La sosirea jandarmilor, ursul nu mai era prezent în zona indicată, dar au rămas în zonă […]

La data de 11.04.2023, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Bacău au dispus reținerea pentru o perioadă de 24 de ore a unui inculpat cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de trafic internațional de droguri de risc și trafic de droguri de risc. Măsura a fost dispusă după […]

Copiii de la UAT Răcăciuni vor reprezenta județul Bacău la faza regională a competiției, “Cupa Satelor”, editia 2023. Întrecerea, găzduită de comuna Ruginoasa din judetul Iași, se va desfășura în data de 29 aprilie.  UAT Curtești (Botoșani), UAT Ruginoasa (Iași) și reprezentanta județului Vaslui sunt celelalte echipe participante.  “Să le urăm succes copiilor de la […]

Polițiștii rutieri băcăuani și-au scos astăzi cele două BMW-uri noi primite recent și au organizat o acțiune “BLITZ” pentru prevenirea si combaterea cauzelor generatoare de accidente. Activitatea a avut loc pe DN2-E85, în localitatea Nicolae-Bălcescu. În intervalul orar 07.00-13.00 au fost aplicate 19 sancţiuni contravenţionale, din care 16 pentru încălcarea regimului legal de viteză. Activitățile […]

Inspectoratul de Poliţie Judeţean Bacău, prin Compartimentul de Analiză și Prevenire a Criminalității derulează în această perioadă, campania de prevenire ”Sărbători în Siguranță”. Astfel, la nivelul subunităților Inspectoratului de Poliţie Judeţean sunt desfășurate activități de prevenire care au ca scop creșterea gradului de conștientizare cu privire la riscurile asociate, atât pe perioada vacanței școlare, cât […]

Ca în fiecare an, în preajma sărbătorilor pascale, Piaţa Centrală din municipiul Bacău a fost luată cu asalt de comercianţii de miei. Pentru prima oară în ultimii ani, preţul nu mai este 25-30 de lei kilogramul, ci a ajuns la 45 de lei. Preț afișat pe carcasă, însă foarte ușor negociabil la cumpărare. Carnea de […]

Obişnuiţi să salveze vieţi în situaţii de urgenţă, pompierii băcăuani au găsit încă o modalitate ca să-şi ajute semenii.  Astăzi, 12 aprilie a.c, o parte din personalul Inspectoratului pentru Situații de Urgență “Mr. CONSTANTIN ENE” al Județului Bacău a fost prezent la  “Ceea ce pentru noi reprezintă doar un minim de efort, pentru cei aflaţi […]

Pentru a veni în sprijinul cetățenilor români care se deplasează în/din străinătate pentru a petrece sărbătorile Pascale, ghișeul de eliberare a certificatelor de cazier judiciar de la reşedinţa Inspectoratului de Poliție Județean Bacău va funcționa în zilele de 14.04.2023 şi 17.04.2023 în intervalul orar: 08.00 – 10.00, informează IPJ Bacău. Totodată, în perioada 14-17 aprilie […]