Bacau
Page: 1019
Reprezentanții sindicaliștilor feroviari au anunțat finalizarea negocierilor colective pe marginea Contractului colectiv de muncă la nivelul Companiei Naționale de Căi Ferate „CFR” – SA. Prin urmare, începând cu 1 septembrie 2019, salariile de bază brute ale salariațiilor companiei vor crește, în medie, cu 15 procente. Măsura este, cumva, peste așteptări, în condițiile în care, la […]
În urmă cu câteva zile, am scris despre contractele private care au fost realizate pentru serviciile municipalității. Primăria Municipiului Bacău a demarat rezilierea contractului pentru prestarea serviciilor de cosit mecanic, încheiat la 07.05.2019 cu prestatorul SC Total Green Serv SRL din Bragadiru (jud. Ilfov), societate care a câștigat licitația organizată în acest sens în prima parte […]
Conpet Ploieşti (COTE), transportatorul naţional de ţiţei prin conducte şi cale ferată, anunţă la bursă intenţia Karinei Pavăl, fiica lui Dragoş Pavăl, acţionarul majoritar al retailerului de bricolaj Dedeman, de a renunţa la mandatul de membru al consiliului de administraţie “din cauze neimputabile părţilor”. „După împlinirea termenului de 30 zile de la data comunicării acestei decizii, […]
Școala de Vară este un proiect adresat copiilor prin care se dorește atragerea lor către muzeu prin intermediul unor activități educaționale nonformale adaptate vârstei. Activitățile propuse au la bază un program axat pe experimentare, interactivitate, interdisciplinaritate și descoperire, ceea ce constituie o oportunitate și în același timp o alternativă plăcută, utilă, constructivă, de petrecere a […]
Ploile vor mătura județul tot weekend-ul. Potrivit meteorologilor, de azi, până mâine, spre miezul nopții, este în vigoare alerta de Cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată și cantități însemnate de apă, la nivelul întregii țări, inclusiv județul Bacău. „Vor fi perioade în care se vor semnala averse ce vor avea și caracter torențial, descărcări […]
Un pui de căprioară a fost găsit, vineri, de niște localnici, în zona luncii Bistriței din dreptul comunei Gârleni. Căpriorul a fost predat, inițial, angajaților de la centrala Hidroelectrica Gârleni, care, înțelegând situația, au apelat la ajutorul militarilor de la ISU. În final, animăluțul a ajuns pe mâna celor de la Centrul Regional […]
În spațiul public, au apărut numeroase imagini de-a dreptul terifiante cu detalii privind accidentul de la Căiuți, de sâmbătă dimineața. În imagini, se pot observa atât bucațile din autotransportatorul făcut ferfeniță, cât și cum a scăpat la limită mecanicul locomotivei de un final tragic. Despre acest incident am relatat aici http://TIR lovit de tren
Un accident feroviar s-a produs, în această dimineață, la ieșirea din halta Căiuți. Un TIR a fost lovit, la trecerea la nivel cu calea ferată, de trenul Regio 5202 care circula pe secția 501 Comănești -Adjud. În urma acestui incident, locomotiva electrică ce tracta garnitura a deraiat cu toate osiile, iar primul vagon a deraiat […]
– Imagini fascinante cu luptătorii din sistemul public de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională S-a încheiat și cea de-a noua ediție a Seminarului Tehnic Internaţional „Autoapărarea – Educație și spirit”, organizat, ca de obicei, la Şcoala Naţională de Pregătire a Agenţilor de Penitenciare din Târgu Ocna. Astfel, timp de trei zile, cei mai bine […]
Șoferii care au drum prin zona Târgu Ocna – Târgu Trotuș sunt avertizați să conducă cu prudență, în special, la kilometrul 100+990÷101+020 de pe DN 12A. Aici, pe partea stângă (sensul de mers Tg. Ocna – Tg. Trotuș) a apărut, de ieri, seară, o zonă unde terenul a alunecat, provocând daune terasamentului. De […]
Jurnal FM 