Current track

Title

Artist


BREAKING News! Ministrul Sănătății, Victor Costache, și-a dat demisia! Declarațiile controversate ale ministrului

#Postat de on martie 26, 2020

 Ministrul Sănătății, Victor Costache, a demisionat din funcție în plină criză de coronavirus. Cel mai probabil, demisia sa are legatură cu declarațiile făcute, cum că toți oamenii din București vor fi testați pentru coronavirus. Victor Costache era ministru din luna noiembrie. Secretarul de stat Nelu Tătaru preia interimatul la Ministerul Sănătății, potrivit Mediafax.

 Declarațiile care au dus la demisie

 Aseară ministrul a făcut declarații controversate. El a declarat că toți bucureștenii vor fi testați de coronavirus. Este vorba despre un program care va demara rapid. Mai multe echipe mobile vor merge merge door to door să testeze toată populația Capitalei.

 Victor Costache: ”Nu tratăm Covid-19 în spitale nonCovid, e pilonul de bază al strategiei pentru lupta împotriva virusului. Au fost deja pregătite spitale de boli pulmonare și se adaugă la fiecare județ un spital care va deveni spital Covid-19 sau se grupează două județe pentru a identifica un spital mai mare. La nivelul Bucureștiului s-a pregătit Colentina, care va deveni funcțional de mâine”, a declarat Victor Costache pentru stirileprotv.ro.

 “Mâine începe un proiect pilot pentru a lua presiunea de pe spitalele de boli infecțioase. Mâine, 50 de pacienți vor fi instalați în hoteluri cu camere individuale, supravegheați. Principiul de bază e să nu amestecăm pacienții și să nu-i trimitem acasă, e cea mai mare greșeală care s-a făcut în țările europene”, a mai spus ministrul. 

Am avizat un parteneriat și un program care va demara rapid. Vrem să se testeze toată populația Bucureștiului printr-o serie de echipe care vor merge door to door (din ușă în ușă- n.red.), după modelul Coreei de Sud. Este foarte important să facem milioane de teste. Până la sfârșitul săptămânii, vom avea încă 200.000 de teste. Am pornit cu un singur centru de testare în ianuarie și acum avem cel puțin 20 și vrem să avem 1-2 la nivel județean”, a declarat ministrul Sănătății, Victor Costache.

The post BREAKING News! Ministrul Sănătății, Victor Costache, și-a dat demisia! Declarațiile controversate ale ministrului appeared first on JurnaldeBacau.ro.