Current track

Title

Artist


Autor: Jurnal Fm

Page: 80

Marți, 9 ianuarie 2025, polițiștii din Orașul Cisnădie au reținut un individ în vârstă de 30 de ani, rezident în Cisnădie, suspectat de săvârșirea infracțiunilor de nerespectare a măsurilor impuse prin ordinul de protecție (5 capete de acuzare), șantaj și violarea vieții private. Se presupune că în intervalul 20 decembrie – 5 ianuarie, individul i-ar […]

La acest moment traficul rutier se desfășoară cu restricții pe DN73A, între localitățile Râșnov și Predeal, ca urmare a unui accident de circulație ce a avut loc cu puțin timp în urmă. În accident a fost implicat un singur autovehicul, care a acroșat un parapet de protecție, iar în urma impactului persoanele ocupante în vehicul […]

Guvernul a reintrodus în decembrie facilitatea oferită de angajatori părinților care au copii înscriși la creșă sau grădiniță, însă nu toți pot beneficia de cei 1.500 de lei. Prin OUG 115/2023 s-au introdus o serie de facilități fiscale referitoare la aceste cheltuieli privind educația timpurie. În cadrul impozitului pe profit a fost introdusă o prevedere la regimul […]

Mii de fermieri şi de transportatori din ţară vor protesta, în această dimineaţă, în faţa Guvernului, unde vor ajunge cu tot cu utilaje agricole. Ei sunt nemulţumiţi că taxele de drum sunt prea prea mari, carburanţii foarte scumpi şi că nu-şi mai permit nici măcar să-şi asigure maşinile, după scumpirea RCA. Foto antena3.roFermierii din mai multe zone […]

Ministerul Afacerilor Interne şi Ministerul Familiei, Tineretului şi Egalităţii de Şanse au lansat prima campanie naţională de informare din acest an, destinată conştientizării victimizării în domeniul drogurilor, traficului de persoane şi criminalităţii. Foto ANA Antidrog facebookPrimele sesiuni de dezbateri au avut loc la Bucureşti, unde timp de două zile, în Aula Ministerului Culturii, peste 400 […]

În această dimineață în jurul orei 05:00, pompierii Detașamentului Sibiu, au fost solicitați să intervină în localitatea Poplaca pentru stingerea unui incendiu. Mobilizați cu două autospeciale de stingere, o autoscară și un echipaj SMURD, la sosirea pompierilor la fața locului, aceștia au constatat ca incendiul se manifestă la acoperișul unei anexe gospodărești, acesta începând să […]

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Brașov – Biroul Rutier efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal, cu persoana bănuită în stare de reținere, după ce a încălcat legislația rutieră și ar fi provocat un accident rutier, soldat cu pagube materiale. La data de 08 ianuarie a.c.,în jurul orei  20:30, polițiștii cadrul Poliției Municipiului Brașov – Biroul Rutier au intervenit la locul producerii unui accident, pe strada Castelului, […]

România joacă marţi partida decisivă pentru calificarea în fazele superioare ale Campionatului European de Polo. Foto: sport.roRomânii întâlnesc Slovacia în competiţia organizată în oraşele Dubrovnik şi Zagreb din Croaţia.  Tricolorii au nevoie de o victorie pentru a-şi păstra prima poziţie în grupă. Mai multe detalii pe m.mediafax.ro.

Din dorința de a le oferi brașovenilor posibilitatea de a redescoperi bucuria de a citi și de a îi ajuta și pe alți să facă acest lucru, Municipalitatea, prin Serviciul Public de Piețe, organizează ,,Parte de Carte”, un eveniment dedicat pasionaților de literatură. În cadrul acestui eveniment, care va avea loc în data de 27 […]

Începând cu noul an, sancțiunile pentru șoferii prinși circulând cu Inspecția Tehnică Periodică (ITP) expirată, ar putea atinge sume semnificative. Conform legislației în vigoare, fiecare vehicul care circulă pe drumurile publice din România este obligat să dețină o Inspecție Tehnică Periodică (ITP) valabilă, iar în situația în care termenul de valabilitate al ITP-ului expiră, înmatricularea […]