Current track

Title

Artist


Autor: Jurnal Fm

Page: 487

România înregistrează o scădere record a numărului de pensionari. Din iunie, anul trecut, și până la mijlocul anului acesta, mai bine de 61 de mii de persoane au ieșit din sistem. Aceasta este cea mai mare scădere înregistrată din 2013 și până în prezent. Numărul pensionarilor de la noi din țară scade de la un […]

Consumatorii vulnerabili de energie electrică şi gaze naturale şi-ar putea amâna cu şase luni plata facturilor, la cerere, conform amendamentelor votate luni de Comisiile economice din Senat la OUG 118/2021. Comisiile economice reunite au votat în unanimitate luni, în bloc, mai multe amendamente aduse OUG 118/2021 privind compensarea facturilor la energie. Pentru consumatorii noncasnici, s-a […]

Joi, 7 octombrie, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Biroul Teritorial Vaslui au dispus reținerea pe o perioadă de 24 de ore a unui număr de 3 inculpați, pentru săvârșirea infracțiunii de efectuare de operațiuni cu produse susceptibile a avea efecte psihoactive. În dosar, s-a reținut că, în perioada […]

Germania – România, va avea loc vineri, 8 octombrie, de la ora 21:45 pe „Volksparkstadion” din Hamburg, partida urmând a conta pentru etapa a VII-a Grupa J din cadrul preliminariilor pentru Campionatul Mondial din 2022. Germania conduce Grupa J preliminară cu 15 puncte, cu cinci lungimi peste România care este pe locul 3, locul secund […]

România a urcat pe podiumul internațional la informatică. Trei tineri studenți la Facultatea de Matematică și Informatică din București au câștigat medalia de argint la Olimpiada organizată la Moscova. Lucian Bicsi, Theodor Moroianu și Livia Măgureanu sunt studenții care au câștigat medalia de argint la Concursul Internațional de Informatică. Teodor Moroianu, medaliat cu argint la […]

România a importat carne în valoare de 414,7 milioane de euro în primul semestru al acestui an, în scădere cu peste 7% faţă de perioada similară din 2020, potrivit balanţei comerciale cu produse agroalimentare, consultată de AGERPRES. În primul semestru al anului trecut, valoarea importurilor de astfel de produse s-a situat la 446,59 milioane de […]

Compania de mașini electrice își va muta sediul Palo Alto, California, în Austin, Texas. Elon Musk a făcut această schimbare pentru angajați. Noul sediu va avea deschidere către mai multe căi de comunicație.Tesla a anunțat prin directorul general Elon Musk că își vor muta sediul din Palo Alto, California în Austin, Texas, relatează New York […]

Miercuri, 6 octombrie 2021, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Bârlad au fost sesizați cu privire la faptul că, în data de 26 august a.c., IOAN Andrei Marian, în vârstă de 31 de ani, din localitatea Popeni, comuna Zorleni, județul Vaslui, a plecat în mod voluntar cu un autocar din municipiul București spre domiciliu, nu a […]

Venind în întâmpinarea celor ce-și vor îndrepta pașii spre Iași pentru a participa la sărbătoarea din 14 octombrie și ținând cont de contextul epidemiologic în care ne aflăm, Mitropolia Moldovei și Bucovinei anunță şi anul acesta o serie de măsuri menite să protejeze, în condițiile actuale, sănătatea pelerinilor: 1) Pentru a se evita o concentrare […]

Cântăreaţa Tina Turner şi-a trecut numele pe lista tot mai numeroasă a starurilor din industria muzicală care şi-au vândut recent drepturile de autor asupra cataloagelor lor muzicale, după ce a încheiat un acord cu grupul BMG, informează DPA. Vedeta americană, în vârstă de 81 de ani, adeseori supranumită „regina rock-and-rollului”, a semnat un contract prin […]