Current track

Title

Artist


Autor: Jurnal Fm

Page: 446

Miercuri, 23 februarie, la ora 9:30, în localitatea Brăiești, comuna Cornu Luncii, a avut loc un accident în care au fost implicate două autoturisme și un autotren. La fața locului au intervenit pompierii militari ai Detașamentului Fălticeni cu modulul SMURD (autospeciala pentru descarcerare și ambulanța SMURD B2) cu sprijinul a două echipaje SAJ. Un copil […]

Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a semnat marţi un protocol de colaborare cu autorităţile locale din judeţele Suceava şi Botoşani, în baza căruia va lansa licitaţia pentru elaborarea studiului de fezabilitate şi a proiectului tehnic necesare construcţiei unui Drum Expres care va asigura legătura municipiilor Suceava şi Botoşani cu Autostrada Moldovei, a […]

Un bărbat a căzut de la etaj, pe strada Furcii din municipiul Braşov. Bărbatul este constient iar paramedicii ajunşi la faţa locului intervin pentru acordarea asistentei medicale. Omul este conştient, este politraumatizat şi va fi transportat la Spitalul Judetean Braşov pentru îngrijiri medicale de specialitate. „S-au deplasat la fața locului un echipaj SMURD, o autospecială […]

Prin întărirea rolului de legătură a centrelor de prevenire, evaluare şi consiliere antidrog (CPECA) din cadrul Agenţiei Naţionale Antidrog (ANA), între sistemul de aplicare a legii şi managementul serviciilor de asistenţă destinate consumatorilor de droguri, au fost create premisele necesare pentru punerea în practică a conceptului de justiţie terapeutică în ţara noastră. În contextul acestei […]

Primăria Municipiului Brașov a lansat vineri, 18 februarie, în dezbatere publică, proiectul de hotărâre de aprobare a Regulamentului privind organizarea comerţului în pieţele publice ale municipiului Braşov. Obiectivele regulamentului sunt de a asigura un acces facil tuturor categoriilor de producători din domeniul agricol, în paralel cu o verificare mai strictă a calității și autenticității produselor. Proiectul de […]

Luni, 21 februarie, la ora 13:30, polițiști din cadrul Secției de Poliție Rurală Voila au oprit în trafic, pentru control, două autovehicule, conduse de două persoane de sex masculin, respectiv un tânăr, în vârstă de 22 ani și un bărbat, în vârstă de 52 ani, pe DC71, raza localității Recea, județul Brașov. În urma verificărilor […]

​Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează luni noapte într-un comunicat că a fost ridicat nivelul de alertă pentru Ucraina, la nivelul maxim – „Părăsiți imediat țara!”, în contextul „deteriorării grave a situației de securitate din Ucraina și din regiunea Mării Negre și a evoluțiilor negative din această seară”. MAE le cere cetăţenilor români să nu meargă […]

Prefectul județului Suceava, Alexandru Moldovan, a informat că, în conformitate cu planul întocmit la nivelul Ministerului Afacerilor Interne, pe plan local a fost realizată identificarea unor posibile locuri de amplasare a taberei mobile care este în dotarea Inspectoratului pentru Situații de Urgență Suceava. „Colegii de la ISU m-au asigurat că echipamentele (corturi, paturi, perne, pături, cearșafuri, […]

Departamentul de Justiție al SUA a numit un procuror experimentat în domeniul infracțiunilor informatice pentru a conduce noua echipă națională de aplicare a legii criptomonedelor și a anunțat că FBI va înființa o unitate pentru analiza blockchain și confiscarea activelor virtuale. Crearea unității de „exploatare a activelor virtuale” in cadrul FBI vine în urma celei […]

A fost agitaţie mare, în cursul zilei de luni, la un liceu din localitatea Feldioara, judeţul Braşov, unde două eleve şi-au împărţit lovituri. Primele informaţii arată că incidentul s-a petrecut în incinta Liceului Petru Rareş din localitatea Feldioara, judeţul Braşov, iar în el au fost implicate două eleve, una de 14 ani şi alta de […]