Current track

Title

Artist


Autor: Jurnal Fm

Page: 436

Începând din această săptămână, 43 de copii din Ucraina refugiați la Brașov au început cursurile la grădiniță. Este vorba de un proiect pilot derulat de Municipalitate, Inspectoratul Școlar Județean Brașov și 3 grădinițe din oraș – o grupă mică, cu 20 de copii, la Grădinița nr. 9, o grupă mijlocie, cu 10 copii, la Grădinița […]

Capabilitățile de self-driving ale lui Perseverance vor fi puse la încercare pe măsură ce roverul începe o serie de călătorii record înspre următoarea locație de colectare de mostre. Roverul Perseverance, trimis de NASA pe Marte, încearcă să acopere o distanță mai mare într-o singură lună decât orice alt rover de până acum. De asemenea, Percy […]

Polițiști din cadrul Poliției Stațiunii Râșnov efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de “conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”. Marți, 22 martie, la ora 10.00, polițiștii au depistat în trafic o tânără, în vârstă de 24 ani, care conducea un autovehicul pe DN73A, pe raza Stațiunii […]

Polițiști din cadrul Secției de Poliție Rurală Feldioara efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de “tâlhărie calificată”. În fapt, polițiștii au fost sesizați de către un bărbat din localitatea Măieruș, județul Brașov cu privire la faptul că o persoană necunoscută, de sex masculin, l-ar fi agresat fizic și i-ar fi […]

Federaţia Sindicatelor Transportatorilor Feroviari din România (FSTFR) organizează miercuri un miting de protest în faţa Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii, potrivit unui comunicat remis de organizaţia sindicală. Motivele organizării mitingului sunt tergiversarea aprobării bugetului de venituri şi cheltuieli al CFR Călători pe anul 2022 şi întreruperea negocierilor colective, care face ca aceste negocieri să nu se […]

Trei liceeni de la Colegiul Naţional „Octavian Goga” din Sibiu au reuşit să obţină o medalie de aur şi una de argint la două secţiuni ale Olimpiadei Geniilor, un concurs organizat de către Oswego State University of New York, a declarat vineri seara, pentru Agerpres, unul dintre elevii participanţi, Daniel Marpozan. Elevii români au impresionat […]

Aatăzi, la ora 15:00, a izbucnit un incendiu la o gospodărie din satul Gura Putnei. La fața locului  au intervenit  pompieri militari și civili cu opt autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD B2.   Incendiul se manifesta la adăpostul de animale, anexele gospodărești și casa de locuit. Se lucrează pentru localizarea și lichidarea incendiului. […]

Ca urmare a răspândirii pe canalul WhatsApp a unui mesaj prin care se prezintă că mâine, pe teritoriul României va fi prezent un nor toxic care ar conține sulf, plumb și alte metale grele, format în urma bombardamentelor din Ucraina, pompierii suceveni precizează că informațiile prezentate sunt false și se înscriu în spectrul informațiilor de […]

Cinci balerini refugiați din calea războiului din Ucraina au debutat pe scena Operei Naționale din București, în spectacolul „Giselle” de Adolphe Charles Adam. Balerinii au dansat duminică seara în spectacolul „Giselle” de Adolphe Charles Adam, derulat cu ocazia celebrării în luna martie a francofoniei. Spectacolul s-a jucat cu casa închisă. La debutul pe scena românească […]

Introducerea disciplinei “Securitate şI sănătate în muncă” în învăţământul  preuniversitar constituie o componentă cheie în dezvoltarea culturii  de prevenire a riscurilor , prin învăţarea de către tineri a modului  de a lucra în condiţii de securitate şi sănătate. În acest context, Concursul naţional „Stiu şi aplic – securitatea şi sănătatea în muncă se deprind de […]