Autor: Jurnal Fm
Page: 306
Au fost implicate două autoturisme din care au rezultat trei victime, una dintre acestea fiind încarcerată. După extragere, persoana încarcerată (femeie, aproximativ 35 de ani) a fost predată echipajelor medicale și paramedicale trimise la fața locului, în stare de semiconștiență. Ulterior, cele trei victime au fost transportate la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean […]
Duminică, 16 octombrie 2022, in jurul orei 00:25, un echipaj de poliție aflându-se în misiune de supraveghere și control a traficului rutier pe raza municipiului Suceava a efectuat semnal regulamentar de oprire unui autoturism care rula pe strada Nicolae Bălcescu din mun. Suceava. Conducătorul autoturismului nu s-a conformat și a mărit viteza de deplasare, motiv […]
Camera Deputaților a adoptat, miercuri, în plen, în calitate de for decizional, o inițiativă legislativă care permite Poliţiei Rutiere ridicarea vehiculelor staţionate neregulamentar pe trotuare. Proiectul de lege a fost adoptat cu 232 de voturi „pentru”, trei „împotrivă” şi 29 de abţineri și modifică OUG nr. 195/2002, astfel încât permite Poliţiei Rutiere să dispună ridicarea […]
Producătorii din trei județe au fost vizitați de inspectorii municipalității, care au verificat terenurile de pe care își recoltează produsele și documentele existente la primăriile de care aparțin. Aplicarea noului regulament privind organizarea comerțului în piețele publice ale municipiului Brașov, adoptat în luna iunie, produce efecte în ceea ce privește asigurarea accesului producătorilor reali în […]
De luni, 17 octombrie, 9 autobuze electrice noi au intrat pe traseele Tursib nr. 5 și nr. 13. „Odată cu achiziția acestor 9 autobuze electrice, am reușit să înnoim întreaga flotă Tursib, prin achiziționarea în ultimii 4 ani a unui total de 119 autobuze noi. Pentru a acoperi nevoia de transport în zona periurbană deservită […]
Marți, 18 octombrie 2022, polițiștii Biroului de Investigații Criminale Sibiu au reținut un sibian în vârstă de 26 de ani, cercetat penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de proxenetism (3 acte materiale), conducere fără permis (3 acte materiale) și conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat sau neînregistrat (3 acte materiale). În fapt, sibianul este […]
Marți, 18 octombrie 2022, polițiștii Biroului pentru Protecția Animalelor din cadrul I.P.J. Sibiu au reținut un cetățean străin, în vârstă de 49 de ani, cercetat penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ucidere cu intenție a animalelor, respectiv rănirea cu intenție a animalelor. Bărbatul este bănuit că, la data de 15 octombrie 2022, în jurul orei […]
În continuarea cercetărilor derulate într-o cauză penală care vizează săvârșirea infracțiunii de contrabandă, la data de 18 octombrie 2022, polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din cadrul I.P.J. Sibiu, sub coordonarea procurorului de caz, au efectuat 3 percheziții domiciliare pe raza municipiului Mediaș. Din cercetările efectuate a reieșit faptul că, în perioada 2021 […]
Marți, 18 octombrie 2022, în jurul orei 15.50, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Voila, în timp ce desfășurau activități specifice de control al traficului rutier pe raza localității Hârseni, au oprit un autoturism, la volanul căruia se afla un bărbat, de 42 de ani, domiciliat în aceeși localitate. După verificarea documentelor conducătorului auto […]
Marți, 18 octombrie 2022, în intervalul orar 10.00 – 12.00, polițiști din cadrul Serviciului Rutier Brașov au desfășurat o campanie educativ-preventivă ce a abordat principalele cauze care conduc la creșterea riscului rutier. Activitățile au fost desfășurate la Școala Gimnazială Cristian și au constat în informarea elevilor și a cadrelor didactice cu privire la principale cauze […]
Jurnal FM 