Autor: Jurnal Fm
Page: 255
Luni, 9 ianuarie 2023, în jurul orei 21:10, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Bicaz au depistat în trafic un bărbat, de 35 de ani, din comuna Bicazu Ardelean, în timp ce conducea un autoturism pe sectorul de drum DJ 127A, în localitatea Telec. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul indicând […]
Patru bărbaţi cu vârste cuprinse între 20 şi 40 de ani din localitatea Mârşa şi o femeie în vârstă de 46 de ani au fost reţinuţi pentru 24 de ore şi urmează să fie prezentaţi unităţii de parchet competente în urma continuării cercetărilor cu privire la dispariţia minorei, în vârstă de 14 ani, din oraşul […]
Vlad Moscalu, care în urmă cu 2 ani a acceptat provocarea de a fi city-managerul orașului, pleacă din echipa de conducere a Primăriei Piatra-Neamț, începând cu 10 ianuarie. De profesie inginer constructor, acesta își va continua activitatea profesională în mediul privat, unde a acceptat o nouă provocare în domeniul construcțiilor. Vlad Moscalu a început colaborarea […]
Trei noi contracte de finanțare au fost semnate între Banca Europeană de Investiții și Ministerul Finanțelor, cu o valoare totală de peste 260 milioane euro. Contractele vizează, pe de o parte îmbunătățirea siguranței drumurilor naționale din România și reducerea numărului de accidente, răniri și decese, iar pe de cealaltă, reabilitarea, reamenajarea și extinderea a 26 […]
Ca orice început de an, și 2023 vine cu tot soiul de schimbări. Pentru unii salariați, din rândul celor mai bune. Mai ales că e vorba să le crească veniturile. Despre cine ar fi vorba? Despre angajații din Parlamentul României, ale căror salarii vor crește din această lună. Aceștia vor primi în plus 10 procente, […]
O firmă de construcții celebră din Austria pierde un procesimportant cu o instituție din România. Miza financiară era de aproape 8 milioane de lei. Este vorba despre compania PORR Construct, care a construit cel mai mare depozit ecologic de deşeuri din Transilvania. Curtea de Apel Alba Iulia a respins, definitiv, acțiunea companiei din Austria, care […]
Siguranţa în şcoli constituie o prioritate pentru Inspectoratul de Poliție Județean Brașov, astfel încât, cu ocazia reluării cursurilor școlare în data de 09 ianuarie 2023, au fost luate toate măsurile necesare pentru asigurarea unui climat corespunzător de siguranță publică în zona unităților de învățământ preuniversitar. Polițiștii Biroului Siguranță Școlară, Biroului Analiza și Prevenirea Criminalități, alături […]
Rata de utilizare a internetului a înregistrat o evoluție explozivă în ultimul an. Mai mult decât atât, a scăzut foarte mult vârsta de la care a început accesarea internetului, crescând astfel riscul de victimizare în rândul copiilor și tinerilor. Pentru prevenirea victimizării în mediul online, Poliția Brașov recomandă copiilor și tinerilor: Părinţii tăi sunt persoane […]
În perioada 21 noiembrie 2022 – 04 ianuarie 2023, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Brașov au acționat în baza planului național de acțiune „FOC DE ARTIFICII”, pe raza județului Brașov, în vederea prevenirii, identificării și combaterii evenimentelor negative generate de nerespectarea prevederilor legale care reglementează deținerea, comercializarea, importul, depozitarea și utilizarea articolelor pirotehnice […]
Uniunea Europeană a autorizat intrarea pe piață a unui aliment nou produs de Vietnam, care va intra în compoziția mai multor produse alimentare din UE. Este vorba despre pulberea parțial degresată a greierelui de casă, cu denumirea științifică de Acheta domesticus. Făina greierească se va regăsi, de acum încolo, în pâine și chifle multicereale, în […]
Jurnal FM 