Autor: Jurnal Fm
Page: 215
Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Brașov – Biroul de Investigații Criminale efectuează acte de urmărire penală într-un dosar, în care sunt cercetate infracțiunile de lipsire de libertate și violare de domiciliu,cu persoana suspectă în stare de reținere. Cercetările au demarat după ce, la data de 10.03.2023, Poliția Brașov a fost sesizată de persoana vătămată, care a […]
CONDUCEREA SUB INFLUENȚA ALCOOLULUI, TOLERANȚĂ 0 La data de 11 martie a.c., între orele 06,00 – 11,00, polițiștii Biroului de Poliție Autostrada A1 Râmnicu Vâlcea – Deva au desfășurat o acțiune fulger pe linia prevenirii și combaterii conducerii autovehiculelor de către șoferi aflați sub influența alcoolului, pe A1. Astfel, la km. 254, în zona ieșirii […]
Pompierii militari ai Detașamentului Sibiu au intervenit de urgență azi-noapte în jurul orei 02:00, pentru localizarea și lichidarea unui incendiu auto, cu două autospeciale de stingere și un echipaj SMURD. La sosirea forțelor incendiul se manifesta generalizat la un autoturism parcat. Pompierii au lichidat incendiul, însă acesta a afectat și alte patru autoturisme parcate. Autoturismul […]
Întrucât, până în prezent, MAURER ANGELIKA CLAUDIA nu a fost găsită, astăzi, 11 martie, începând cu ora 10:00, polițiștii sibieni vor desfășura o nouă acțiune cu efective mărite pentru căutarea tinerei în vârstă de 25 ani, anunța Poliția Sibiu. Reamintim că dispariția Angelikăi a fost semnalată la data de 15 februarie, după ce, din data […]
In această dimineață a avut loc un incident pe o linie de cale ferată, în zona străzii Hărmanului, din municipiul Brasov. O persoană a fost accidentată mortal de o garnitură feroviară. ”La acest moment se află la fața locului o echipă de cercetare formată din polițiști, urmând a se stabili circumstanțele întregului incident. Cercetarile sunt […]
Vineri, 10 martie a.c., la sediul Agenției Naționale Antidrog (ANA), practicienii din domeniul asistenţei destinate consumatorilor de droguri, care îşi desfăşoară activitatea în cadrul Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor (ANP), au participat la o instruire în scopul îmbunătăţirii calităţii datelor colectate privind admiterea la tratament ca urmare a consumului de droguri. Întâlnirea de lucru a avut […]
Începe curățenia de primăvară în Făgăraș, informează primăria. Activitatea se va desfășura în perioada 13 Martie – 14 Aprilie 2023. Programul pentru ridicarea deșeurilor este următorul: LUNI – 13.03.2023 ; 20.03.2023; 27.03.2023; 03.04.2023; 10.04.2023 Str. Tudor Valdimirescu – Str. Cetății – Str. Oltului – Str. Mihai Viteazu- Str. Tăbăcarii vechi- Str. Podului – Str. Ghe. […]
Având în vedere apariția repetată ale unei familii de urși (o ursoaică și 2 pui) pe raza Platoului Cornești și în zona Grădinii Zoologice, s-a decis luarea măsurilor necesare, conform procedurilor, astfel încât populația să fie protejată, anunță Primăria Târgu Mureș. Ieri avut loc ședința Echipei de intervenție imediată pentru prevenirea și combaterea atacurilor exemplarelor […]
Viena a eliminat de la 1 martie obligativitatea purtării măștilor de protecție în transportul public, iar acum cei care încă le poartă ar putea fi chiar amendați, din cauza unei legi mai vechi. Cine poartă mască este pasibil de amendă de până la 150 de euro, relatează publicaţia Kurier din Austria. 150 de euro amendă […]
Odată cu încălzirea vremii, încă un șantier important se redeschide: modernizarea zonei de blocuri din cartierul Terezian. „Anul acesta vom finaliza și ultima zonă de blocuri care necesita reabilitare – Terezianul. Din 2016 până în prezent ne-am concentrat pe creșterea calității locuirii în cartierele sibiene și am modernizat sau am realizat reparații capitale în 14 […]
Jurnal FM 