Current track

Title

Artist


Autor: Jurnal Fm

Page: 111

Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Brașov efectuează verificări pentru identificarea unei persoane dispărute, după ce au fost sesizați în cursul zilei de 31 octombrie cu privire la faptul că, VASS ARPAD-ELEK, în vârstă de 37 de ani, a plecat voluntar la data de 27 octombrie, de la domiciliul său, din comuna Bunești, fără […]

Inspecția Muncii a derulat prin intermediul inspectoratelor de muncă, în perioada  28.10.-31.10.2023, o Campanie de control privind respectarea de către angajatori a măsurilor necesare pentru asigurarea securității și protecția lucrătorilor care își desfășoară activitatea la locurile de muncă din industria extractivă de suprafață.  Această acțiune este motivată de creșterea numărului de accidente de muncă, precum […]

Evenimentul sportiv, la care sunt așteptați peste 200 cicliști amatori sau profesioniști, se va desfășura în 5 noiembrie, pe traseul autobuzului care face legătura între Brașov și Poiana Brașov. Competiția este organizată de Asociația Cetatea Brașovului și finanțată de Primăria Brașov. Duminică, 5 noiembrie, începând cu ora 10.00, din Livada Poștei vor lua startul participanții […]

Luni, 30 octombrie 2023, polițiștii Biroului de Investigații Criminale din cadrul Poliției Municipiului Sibiu au reținut un sibian în vârstă de 16 ani, cercetat penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat, 5 acte materiale. Tânărul este bănuit că, în perioada ianuarie – octombrie 2023, ar fi sustras mai multe bunuri din dulapurile destinate depozitării […]

Centrele funcționează, începând cu anul 2022, la Brașov, Făgăraș și Rupea l în cele 18 luni de funcționare, 127 de copii și familiile acestora au beneficiat de servicii de consiliere și sprijin în vederea prevenirii abandonului școlar și separării de familie l totodată, un număr de 77 de copii și tineri instituționalizați au beneficiat de sprijini în vederea pregătirii pentru […]

Săptămâna aceasta, polițiștii sibieni continuă activitățile educativ-preventive desfășurate în unitățile de învățământ, activități ce au ca scop informarea elevilor și a profesorilor în vederea prevenirii și combaterii cazurilor de delincvență juvenilă, victimizare a minorilor și absenteism școlar. Sunt desfășurate activități atât în cadrul grupurilor de elevi, cât și în rândul cadrelor didactice, una din temele […]

Joi, 26 octombrie 2023, polițiștii din cadrul Secției 1 Poliție Rurală Șelimbăr, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu, au efectuat 3 percheziții pe raza județelor Alba, Cluj și Vâlcea, la domiciliul unor persoane bănuite de săvârșirea infracțiunii de tâlhărie calificată. Din cercetările efectuate a reieșit că, la data de 7 […]

La data de 25 octombrie 2023, polițiștii Biroului de Investigații Criminale din cadrul Poliției Municipiului Sibiu au reținut un bărbat în vârstă de 27 de ani, din județul Vâlcea. Acesta este cercetat penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de delapidare în formă continuată (7 acte materiale), respectiv furt calificat în formă continuată (3 acte materiale). În […]

Tragedie în Sibiu. O femeie de 64 de ani a fost lovită mortal de un tren, în zona localității Micăsasa. „Astăzi, în jurul orei 08,10, în zona localității Micăsasa, un tren a surprins în gabaritul căii ferate și a accidentat mortal o femeie în vârstă de 64 de ani, din Micăsasa și o bovină.În cauză, […]

Activitățile au debutat la ora 10:00 la „Monumentul ostaşului din toate timpurile”, amplasat în faţa Cercului Militar. De asemenea, în incinta Cercului Militar, participanţii la ceremonie au avut ocazia de a vizita expoziția foto-documentară dedicată zilei Armatei României, care va fi deschisă publicului până în data de 31 octombrie. Ca în fiecare an, Garnizoana Sibiu […]