Autor: Manuela Ursache
Page: 68
Primăria municipiului Roman informează că, începând de astăzi, 9 iulie, vor începe lucrările de modernizare a parcărilor din mai multe zone din oraş. Este vorba despre parcarea din Pietonalul Ștefan cel Mare – Aprodu Arbore, în zona din spatele blocului M7 (gangul prin care se traversează spre Piață). Proprietarii de autoturisme sunt rugaţi să elibereze […]
Grupul de Comunicare Strategică a anunțat miercuri, 8 iulie, 555 de cazuri noi de infectare cu COVID-19. Este cel mai mare număr de cazuri înregistrate într-o zi până acum. Brăila, Satu Mare, Sălaj și Vaslui sunt județele care în raportarea record de ieri au avut zero cazuri noi. Până ieri, 8 iulie, pe teritoriul României, […]
Timp de peste 600 de ani, icoana Maicii Domnului ,,Îndrumătoarea” de la Mănăstirea Neamț a întărit credința creștin-ortodoxă a conducătorilor, monahilor și a credincioșilor din România. Icoana a fost ascunsă în perioada 3 iunie 1821-28 octombrie 1822 în pădure pentru a fi apărată de turci. Icoana Maicii Domnului „Îndrumătoarea” se află în patrimoniul Mănăstirii Neamț de […]
Polițiștii Secției de Poliție Rurală Sagna au identificat și reținut un bărbat de 37 de ani, bănuit că și-ar fi agresat tatăl. ,,La data de 7 iulie a.c., polițiștii din cadrul Secţiei de Poliţie Rurală Sagna au fost sesizați de către un bărbat de 61 de ani, din Sagna, cu privire la faptul că a […]
Miercuri, 8 iulie 2020, primarul Dragoș Chitic a semnat cu ASOCIEREA S.C. SWARCO TRAFFIC ROMANIA S.R.L. – S.C. SWARCO MIZAR S.R.L. – SWARCO Traffic Systems GmbH – S.C. ELECTROGRUP S.A. – S.C. URBAN SCOPE SRL contractul pentru realizarea serviciilor de elaborare a documentațiilor tehnico-economice, precum și furnizarea de echipamente specifice, inclusiv testarea și punerea în […]
Persoanele din zona Târgu Neamţ au posibilitatea să scape de lucrurile nefolositoare, de dimensiuni mari, precum piese de mobilier, saltele, uşi, tâmplărie şi altele. SC ROSSAL SRL Târgu Neamţ anunţă utilizatorii serviciului de salubrizare din oraşul Târgu Neamţ şi comunele limitrofe din Zona 3 că vineri, 17 iulie şi sâmbătă 18 iulie 2020 va fi organizată […]
Potrivit unui comunicat al STS, în primele șase luni ale anului 2020 s-au înregistrat 4.896.707 apeluri la Serviciul de urgență 112, cu 14,33% mai puține față de aceeași perioadă a anului trecut. Cetățenii au sunat mai responsabil la numărul 112 în acest an, apelurile non-urgente fiind în scădere cu 18,31% în comparație cu perioada similară […]
Pentru a îmbunătăți calitatea serviciilor și pentru a facilita accesul proprietarilor de autoturisme la sistemele de plată a parcărilor publice, Primăria municipiului Roman a achiziționat alte cinci noi parcometre. Începând de ieri, 7 iulie, noile parcometre au fost montate în următoarele parcări publice cu plată: Dobrogeanu Gherea (între străzile Mihai Kogălniceanu și Cuza Vodă), Oituz […]
Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Bacău au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpatului CLOȘCĂ IOAN-IULIAN, la data faptei comisar de poliție în cadrul Poliției Municipiului Roman – Biroul Rutier, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de luare de mită. În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut în esență următoarea stare […]
Jurnal FM 