Current track

Title

Artist


Autor: Liliana Mihaila

Page: 99

Prefectura Suceava a anunțat, joi, că în continuarea eforturilor depuse în vederea normalizării activității Serviciului Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor Suceava, au fost dispuse noi măsuri. Astfel, a fost decisă suplimentarea cu 15 locuri/interval orar a locurilor alocate spre rezervare prin intermediul aplicației puse la dispoziție pe site-ul Instituției Prefectului, în vederea reexaminării […]

Un puternic incendiu a izbucnit în această seară la biserica din localitatea Brodina de Sus, comuna Izvoarele Sucevei. Lăcașul de cult aparține cultului ortodox de stil vechi, cei câteva sute de credincioși din Brodina de Sus sărbătorind în această noapte trecerea dintre ani și Ajunul Sfântului Vasile. Din primele informații, focul ar fi pornit din […]

În judeţul Suceava se vor organiza 22 de centre de vaccinare în 16 localităţi, cu 8 mai puţin decât se anunţase iniţial, a declarat prefectul Alexandru Moldovan. Astfel, în orașul Vatra Dornei va fi un singur de vaccinare, cu 3 echipe. Spitalul din Vatra Dornei asigură servicii medicale pentru 42 de mii de locuitori, din […]

Un tânăr în vârstă de 21 de ani, din Ostra, a ajuns în arestul Inspectoratului de Poliție al Județului Suceava, după ce a încercat să ascundă un accident mortal pe care l-a provocat în urmă cu o săptămână. În seara zilei de 5 ianuarie, în jurul orei 19.30, tânărul aflat la volanul unei autoutilitare a […]

Managerul Spitalului Municipal Rădăuţi ar fi depus o plângere penală care vizează conducerea administraţiei publice locale. Potrivit Radio Top, plângerea formulată de Traian Andronachi a fost înregistrată la Parchetul de pe lîngă Judecătoria Rădăuți pe 8 ianuarie 2021 şi are mai multe capete de acuzare. Printre altele, conducerea Primăriei Rădăuți este acuzată de abuz în […]

Accidentul rutier din această dimineaţă, în urma căruia doi oameni şi-au pierdut viaţa, s-a produs după ce şoferul autoutilitarei cu 8 locuri a pierdut controlul asupra direcție de deplasare pe o porţiune de drum în pantă, cu carosabil umed. În plus, pe o suprafaţă de aproximativ 500 metri, erau împrăştiate seminţe de floarea soarelui căzute […]

O femeie și doi bărbați au ajuns în această după-amiază, 13 ianuarie, la Spitalul Municipal Fălticeni, după ce autoturismul în care se aflau a intrat în coliziune cu un autotren, la intrare în comuna Boroaia. Accidentul s-a produs înainte de ora 14.00, în timp ce autoturismul Opel în care se aflau cele trei persoane circula […]

Județul Suceava a raportat miercuri, 13 ianuarie, 95 noi cazuri de Covid-19, în urma celor 1.302 teste efectuate în ultimele 24 de ore. Alte 111 persoane sunt suspecte de infecţie cu virusul SARS-CoV-2 şi aşteaptă rezultul testului. Municipiul Rădăuți şi comunele Arbore, Ipoteşti, Dorneşti şi Todirești sunt în zona roşie, cu o rată de infectare […]

La solicitarea localnicilor din satul Bursuceni al comunei Verești, polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații a Criminalității Economice din IPJ Suceava, împreună cu reprezentanți ai Gărzii Naționale de Mediu Suceava și ai Sistemului de Gospodărire a Apelor Suceava, au descins în cursul zilei de luni pe malul râului Siret, la locul cunoscut drept ”Puntea Bursuceni”. […]

Un transport ilegal de lemn a fost interceptat în apropiere de Sucevița, în urma unei sesizări primite de Secţia 3 Poliţie Rurală Marginea. În vehicul se afla mai mult lemn decât cel înscris în acte, prin urmare s-au aplicat amenzi în cuantum de 30.000 de lei, iar materialul lemnos a fost confiscat. Potrivi Poliției Județene […]