Autor: Liliana Mihaila
Page: 64
Universitatea „Ştefan cel Mare” din Suceava a demarat procedurile pentru reabilitarea fostului cămin social de la Colegiul Tehnic de Industrie Alimentară, pe care l-a preluat în administrare de la primăria municipiului. Valoarea investiţiei este estimată la 10,8 milioane de lei, iar lucrările presupun modernizarea, mansardarea și reabilitarea căminului. Termenul limită pentru primirea ofertelor este 22 […]
Vineri, 12 martie, ministrul Dezvoltării Cseke Attila va efectua o vizită de lucru în județul Suceava. Aceasta va începe la ora 9.00, la Spitalul Vechi din municipiul reşedinţă şi la blocul ANL ce se construieşte pentru medici. Ulterior, oficialul guvernamental va merge la Palatul Administrativ, pentru a vedea la fața locului urmele incendiului care a […]
Patru examinatori de la Serviciul Permise Auto, din rândul celor anchetați de procurorii DNA pentru că ar fi luat șpagă la examenele pentru acordarea permiselor de conducere, s-au întors la serviciu. Ei au fost puși în libertate sub control judiciar și-au reluat activitatea în cadrul instituției, dar nu pe funcțiile de examinatori. Este vorba despre […]
Sâmbătă, 13 martie, Asociația Nes Designer Cultural organizează prima ediție a programului „Voluntariat pentru Suceava. Acțiune de Ecologizare!”, ce se va desfășura în zona pădure-parc Zamca (intrare de pe strada Cernăuți din municipiul Suceava). Voluntarii trebuie să vină cu sacii şi mănușile lor și trebuie să fie echipați corespunzător, cu încălțăminte de teren, pentru o […]
Din bugetul municipiului Suceava pe anul în curs, aproape 4,9 milioane de lei sunt alocate pentru extinderea rețelelor electrice și a sistemului de iluminat public. Potrivit primarului Ion Lungu, pentru extinderea rețelelor electrice sunt avute în vedere 12 străzi: Iraclie Porumbescu, Traian Popovici, Tudor Vianu, Ionel Teodoranu, Energeticianului, căpitan Nicolae Cătănescu, Triajului, Dimitrie Loghin, George […]
Cei doi suceveni reținuți de procurorii Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Suceava, sub acuzația că intermediau trecerea mașinilor pe la Registrul Auto Român peste rând și cu defecțiuni tehnice, au fost prezentați miercuri în fața unui judecător de la Tribunalul Suceava, cu propunere de arestare preventivă. Instanţa a decis ca în cazul lui E. […]
Conducerea Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere a semnat miercuri, 10 martie, contractele pentru elaborarea studiilor de fezabilitate pentru două tronsoane ale drumului de mare viteză de la Suceava la Baia Mare. Este vorba despre lotul 2 Bistriţa – Vatra Dornei şi lotul 3 Vatra Dornei – Suceava. Potrivit unui comunicat al CNAIR, contractul […]
Spitalul de Urgență „Sfântul Ioan cel Nou” Suceava a început utilizarea unor tehnici noi, minim invazive, în tratarea afecțiunilor căilor biliare și pancreatice, fiind deja efectuate 18 astfel de intervenții. Totodată, și tratamentul accidentului vascular cerebral se realizează printr-o nouă abordare medicală, care poate fi aplicată dacă pacientul se prezintă în primele 4 ore de […]
Proiectul Sălii Polivalente cu o capacitate de 5.000 de locuri, ce urmează să fie construită la Suceava, a fost probat în şedinţa de astăzi, 10 martie, a Guvernului. Valoarea totală a investiției depăşeşte 185,2 milioane de lei (respectiv 38,3 milioane euro), finanțarea urmând să fie asigurată majoritar de la bugetul de stat, prin Ministerul Lucrărilor […]
Primarul Sucevei, Ion Lungu, a anunțat astăzi că municipalitatea va organiza un concurs de proiecte pentru amenajarea Parcului Șipote. Edilul a precizat că va iniția un proiect de hotărâre, pe care-l va supune dezbaterii consiliului local în şedinţa din 25 martie. Lungu a afirmat că va fi desemnată o comisie de selecție a proiectelor, din […]
Jurnal FM 