Autor: Liliana Mihaila
Page: 268
Luni după amiază, polițiștii suceveni au depistat două transporturi ilegale de material lemnos, la Suceviţa şi Arbore. Şoferii au fost amendaţi, iar lemnul, în valoare totată de circa 22.000 de lei, a fost confiscat. În timpul unui control în trafic pe drumul naţional 17A, în comuna Suceviţa, a fost oprit un TIR cu remorcă, condus […]
Iarna a revenit în mai multe localități din județul Suceava, inclusiv în municipiul reședință de județ. Din această dimineaţă, ploaia s-a transformat în lapoviță și ninsoare, iar în zona de munte este o atmosferă de iarnă veritabilă. Pe drumul naţional 17A, la Trei Movile şi în pasul Palma, este așezat strat de zăpadă, iar utilaje […]
Pacienții COVID-19 care au nevoie de internare în spitalele din judeţul Suceava ar putea ajunge la 2.000 în următoarele săptămâni, potrivit unui scenariu al Ministerului Sănătății. „Este scenariul pesimist, dar trebuie să fim pregătiți. Cu mențiunea că doar la Spitalul Județean Suceava se vor interna cazurile grave, iar în rest doar cazuri simple și medii”, […]
Jurnal FM 