Autor: Liliana Mihaila
Page: 250
În noaptea de 14 spre 15 mai, 31 de călugări de la Mănăstirea Putna au ajuns la Spitalul Județean Suceava cu mai multe mașini, după ce au primit confirmări că sunt pozitivi la Covid-19. Ei au fost internaţi, chiar dacă erau în stare bună, majoritatea chiar asimptomatici. Toți viețuitorii de la Putna au fost […]
Ministerul Educației a anunțat, joi seară, că probele de evaluare a competențelor lingvistice și digitale din cadrul bacalaureatului din acest an nu se vor mai desfășura. Acestea vor fi echivalate cu mediile din timpul anului sau cu certificate de limbi străine/de informatică, acolo unde acestea există. Astfel, elevii de-a XII-a și de-a XIII-a vor […]
Primarul municipiului Rădăuți, Nistor Tătar, s-a internat miercuri seara în Secția de Boli Infecțioase a Spitalului „Sf. Doctori Cosma şi Damian” din localitate, după ce a fost confirmat pozitiv la infecţia cu noul coronavirus. Edilul şef al municipiului împarte acelaşi salon cu Petrică Luţă, primarul comunei Horodnic de Sus, care a aflat că pe […]
Viceprimarul Bogdan Nicolau se va ocupa de bunul mers al activităţilor din cadrul Primăriei Rădăuţi, până la revenirea primarului Nistor Tătar, care a fost confirmat pozitiv la Covid-19. Nicolau a menționat faptul că deja a fost întocmită o listă cu persoanele care au intrat în contact cu edilul şef al municipiului, acestea urmând să […]
La Spitalul Județean de Urgeţă Suceava urmează să fie înființată o Unitate de Terapie Intensivă, a anunţat astăzi președintele Consiliului Județean, Gheorghe Flutur. Aceasta va fi dotată cu 20 de paturi, unitate de tomografie computerizată pentru Covid, laborator de analize. Existența acestei unități va permite ca, odată cu scăderea sub 150 a numărului de pacienți […]
Trei angajați ai Centrului Școlar de Educație Incluzivă „Sf. Andrei” din Gura Humorului, din cei aproape 40 testați de Direcția de Sănătate Publică Suceava, au ieșit pozitiv la testul de Covid-19. Aceștia au fost internați la Spitalul Județean de Urgență Suceava, iar starea lor de sănătate este bună. Potrivit reprezentanților Direcției de Asistență Socială și […]
Secretarul de stat Ionel Oprea, care a condus echipa militară ce a asigurat temporar conducerea spitalului sucevean, a transmis un raport către ministrul Sănătății, legat de neregulile găsite la Spitalul Judeţean de Urgenţă Suceava. Potrivit documentului, protecția personalului – cu excepția unor angajați din Unitatea Primiri Urgenţe, sectorul de Boli Infecto-contagioase și Sectorul Boli Interne […]
Prefectura Suceava a anunţat că au fost ridicate aproape toate filtrele de poliţie din judeţ, care acţionau pentru limitarea circulaţiei în zonele care au fost în carantină. După decizia de încetare a măsurii de carantină pentru municipiul reşedinţă şi cele 8 comune limitrofe, în această dimineaţă, 14 mai, au fost ridicate toate cele nouă […]
Vasile Rîmbu, managerul suspendat al Spitalului Judeţean de Urgenţă Suceava, a demisionat miercuri din funcție. Decizia era una previzibilă, deşi, teoretic, după încetarea stării de urgenţă, ar fi putut ocupa din nou funcția de manager la SJU. Pe 25 martie, imediat după declanșarea crizei sanitare la Suceava, Vasile Rîmbu a fost suspendat din funcție printr-o […]
Carantina în municipiul Suceava și în cele opt localități limitrofe este ridicată începând de miercuri seară (13 mai), a anunțat ministrul Afacerilor Interne, Marcel Vela. Măsura a fost luată printr-o nouă ordonanță militară. „Se ridică măsura de carantinare în municipiul Suceava și în zona limitrofă formată din următoarele opt comune: Adâncata, Salcea, Ipotești, Bosanci, […]
Jurnal FM 