Autor: Liliana Mihaila
Page: 241
Începând de astăzi, 1 iunie, Spitalul Județean de Urgenţă Suceava a început să funcționeze cu sectoare non-Covid, primul pacient fiind internat și tratat la secția de chirurgie. În prezent, numărul pacienţilor infectaţi cu noul coronavirus internați la Spitalul Județean a scăzut foarte mult, în momentul de față ajungând la 168. „Începând de luni, până […]
Marţi, 2 iunie, Serviciul Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor Suceava îşi reia activitatea de examinare la proba practică. În momentul de față sunt programate aproximativ 3.000 de persoane, anunţă Prefectura Suceava. Anterior și pe parcursul susținerii probei practice este obligatorie purtarea măștii de protecție. În lipsa acesteia, poate fi refuzată susținerea examenului. […]
Ediţia de anul acesta a Festivalului Național-Concurs „Regina Sânzienelor” se mută în mediul online. Competiția se va desfășura în perioada 18 – 20 iunie. Ca şi în anii trecuţi, se va celebra mitul străvechi al Sărbătorii Sânzienelor, urmând să fie premiaţi cei care vor împărtăși obiceiuri și tradiții de sânziene din zonele etnografice din […]
Ministerul Educației a trimis aproape 550.000 de măști de unică folosință pentru protecția elevilor și a angajaților școlilor din județul Suceava, implicați în activitățile de pregătire pentru examenele naționale, activități care vor începe marți, 2 iunie. Inspectoratul Școlar Județean a început deja distribuirea în unitățile sucevene, urmând ca mășile să ajungă la timp în […]
Polițiștii de la Secția Rurală Gălănești au fost sesizați, duminică după-amiază, că pe drumul comunal din Frătăuții Noi un băiat conduce un autoturism, punând în pericol traficul. Patrula direcționată imediat la fața locului a identificat autoturismul la volanul căruia se afla un tânăr care nu avea la el nici măcar cartea de identitate. Din […]
Un incendiu a izbucnit în această dimineaţă, 1 iunie, în jurul orei 8:30, la o casă de locuit din localitatea Frumoasa, comuna Moara. Potrivit purtătorului de cuvânt al ISU Suceava, slt. Alin Găleată, flăcările se manifestau în interiorul locuinței, existând pericolul de propagare la întreaga clădire și la anexele gospodărești. Flăcările au izbucnit din […]
Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Suceava anunţă persoanele cu dizabilități că valabilitatea documentelor eliberate de instituțiile publice sau private autorizate, de încadrare în grad de handicap, se menține pe toată durata stării de alertă, precum și pentru o perioadă de 90 de zile de la încetarea acesteia. Nadia Crețuleac, directorul DGASPC […]
Flăcările pornite din grajdul unei gospodării au făcut pagube mari în cursul dimineții de joi, în comuna Berchișești, extinzându-se și asupra unei case din vecinătate (mai multe amănunte AICI). Alarma a fost dată în jurul orei 7:20, când a fost observat focul care cuprinsese deja adăpostul de animale al gospodăriei și se extindea rapid […]
Un tânăr de 21 de ani, din orașul Salcea, a ajuns la spital după ce a intrat cu motocicleta într-un autoturism. Bărbatul nu are permis de conducere pentru nicio categorie auto, aşa că s-a ales cu un dosar penal. Accidentul s-a petrecut joi după-amiază, pe strada Mihai Viteazul din oraşul Salcea, la intersecţia cu […]
Voluntarii Asociației Tinerilor Ortodocși Suceveni (ATOS), în parteneriat cu Fundația „Împreună pentru solidaritate Socială” din Piatra Neamț, au împărțit 400 de pizza pentru circa 150 de familii nevoiașe din municipiul Suceava, familii cu mulți copii, și bătrânilor bolnavi. Zece voluntari ATOS au împărțit pizza oamenilor de la două blocuri sociale, respectiv blocul 48, de […]
Jurnal FM 