Autor: Liliana Mihaila
Page: 214
În ultimele 24 de ore, în județul Suceava s-au înregistrat încă 37 de îmbolnăviri cu noul coronavirus. Per total, în judeţ sunt 325 de cazuri în evoluţie, a informat Prefectura Suceava. Acestea se înregistrează în 75 de localităţi, iar în 39 nu se înregistrează niciun caz. Potrivit autorităţilor, 29 de localităţi au câte un caz […]
Ancheta derulată de poliţiştii suceveni a stabilit cauzele accidentului petrecut ieri după-amiază, pe E85, în afara localităţii Buneşti. Potrivit IPJ Suceava, un şofer de 39 de ani, din municipiul reşedinţă de judeţ, nu a adaptat viteza într-o curbă la stânga, a derapat, apoi s-a răsturnat în afara părții carosabile, în șanțul din partea dreapta privind […]
Noaptea trecută, în jurul orei 1:20, o patrulă din cadrul Secției 7 Poliție Rurală Mălini a oprit pentru control, pe drumul naţional 2E, în comuna Cornu Luncii, o autoutilitară cu semiremorcă, la volanul căreia se afla un bărbat de 33 de ani, din comuna Frumosu. Potrivit documentelor, în vehicul s-ar fi aflat 50 m.c. cherestea […]
Lucrările la şoseaua de centură a Rădăuţiului sunt finalizate în proporţie de 78%, iar drumarii au turnat deja asfalt pe podul de peste Suceviţa. De altfel, proiectul presupune construcția a șapte poduri, două rampe și șapte sensuri giratorii. Potrivit preşedintelui Consilului Judeţean, Gheorghe Flutur, din cei 16,5 kilometri ai centurii, până în prezent s-a turnat […]
Pompierii militari de la Fălticeni au intervenit, miercuri după-amiază, pe raza localității Bunești, unde o mașină scăpată de sub control de șofer s-a răsturnat în afara drumului, la o distanță de câțiva metri față de carosabil. Echipajele de la SMURD și de la Serviciul de Ambulanță Județean Suceava au constatat că în mașina răsturnată sunt […]
Ultima raportare a Grupului de Comunicare Strategică arată că, în județul Suceava, sunt 36 de cazuri noi de Covid-19. În acest fel, în județ, de la începutul pandemiei și până acum, s-au înregistrat 4.805 cazuri. Totodată, datele centralizate de către reprezentanții Direcției de Sănătate Publică Suceava arată că aproape o treime dintre orașele și comunele […]
Polițiști Secției Rurale Mălini, împreună cu inspectori ai Gărzii Forestiere Suceava, au efectuat un control comun la sediul a două firme cu sediul în satul Brăiești, comuna Cornu Luncii. Acţiunea a avut loc în urma sesizării unui activist de mediu, care a reclamat faptul că un camion încărcat cu lemn care se deplasa pe drumurile […]
Jurnal FM 