Current track

Title

Artist


Autor: Liliana Mihaila

Page: 206

Polițiștii de la Serviciul Rutier Suceava, alături de colegi de la Biroul Rutier și Serviciul Economic, au organizat un control cu privire la activitatea de transport public de persoane. Se pare că principala țintă au fost cei care fac curse ilegale de la Suceava la Cernăuți, și care sunt tot mai mulți, transportând călătorii ucraineni […]

Peste 59 milioane de lei vor fi alocaţi unităţilor administrativ – teritoriale din 16 judeţe afectate de calamităţi naturale, potrivit unei Hotărâri aprobată de Executiv pe 27 august. Între judeţele care primesc bani se numără şi Suceava, în vederea refacerii infrastructurii hidrotehnice, a terasamentelor şi malurilor de apărare, a drumurilor, podurilor, podeţelor, digurilor şi punţilor […]

Timp de o săptămână, mai multe echipe de control au acționat pe raza județului Suceava pentru prevenirea și combaterea delictelor silvice, conform Planului de acțiune „Scutul Pădurii 2020”. Polițiști, specialiști silvici delegați ai Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor, dar și personal din cadrul Direcției Silvice au efectuat, în perioada 20-27 august, 43 de controale pe raza județului, […]

Săptămâna aceasta, Google Maps vine cu un update pentru funcționalitatea de a salva locuri preferate pe hartă. Peste 7 miliarde de locuri de pe planetă au fost salvate de utilizatorii Google Maps, de când s-a introdus această funcționalitate şi până acum. Iată mai jos un top al celor mai populare locuri salvate pe Google Maps, […]

Un tânăr de 20 de ani a fost ridicat de polițiști de la domiciliul său din Câmpulung Moldovenesc și dus la puşcărie, unde are de executat o pedeapsă pentru viol. Individul a fost găsit de polițiștii Biroului de Investigații Criminale Câmpulung Moldovenesc miercuri seară, la puțin timp după ce sentința a rămas definitivă, și condus, […]

În ultimele 24 de ore, în judeţ au fost raportate 37 de noi cazuri de infectări cu Covid-19, din cele 461 de teste efectuate. Totodată, judeţul Suceava raportează joi, 27 august, 349 de cazuri active de infectare cu noul coronavirus.  228 de pacienţi sunt internaţi, 152 la Spitalul Judeţean şi 76 la cel din Rădăuţi. […]

Un bătrân de 83 de ani a fost lovit de o maşină miercuri după amiaza, în timp ce mergea cu bicicleta pe  un drum din comuna suceveană Breaza. În urma impactului violent, bărbatul a murit. Din primele cercetări ale poliției rezultă că o tânără în vârstă de 23 de ani, care se deplasa cu maşina […]

În aceste zile, drumarii lucrează la modernizarea drumului județean care leagă Mălini de Slatina și Găinești, și ajunge la Mănăstirea Slatina. Tronsonul respectiv are 12 kilometri lungime, iar lucrările presupun, între altele, așternerea a două straturi de asfalt, construirea a patru poduri noi şi reabilitarea celui existent. La acestea se adaugă construirea unui număr de […]

Seara trecută, jandarmii suceveni au depistat, pe raza localității Moldovița, un transport ilegal de material lemnos. Un echipaj de jandarmerie din cadrul postului montan Câmpulung Moldovenesc a observat un autocamion ce se deplasa pe un drum forestier de pe raza localității menționate. În urma verificărilor, s-a constatat că în vehiculul condus de un localnic, în […]

Consiliului Județean Suceava își va asuma coordonarea proiectelor pentru construcția de șosele de centură în mai multe localități. Este vorba despre realizarea centurilor de la Suceava și Fălticeni, dar și a celor din Gura Humorului, Câmpulung Moldovenesc și Vatra Dornei, aferente autostrăzii A7 (Siret – Suceava – Pașcani – București) și Autostrăzii Nordului (Suceava – […]