Autor: Liliana Mihaila
Page: 153
Autorităţile județene și cadrele medicale au stabilit un plan pentru gestionarea celui de-al doilea val al pandemiei de coronavirus, care ar putea fi mai mare decât primul şi are un maxim estimat la începutul lunii decembrie. Planul a fost prezentat în cadrul unei conferințe de presă susținute de prefectul de Suceava, Alexandru Moldovan, și de […]
Prefectura Suceava a dat publicității, în data de 28 octombrie, o serie de date statistice privind evoluția pandemiei Covid-19 în județul Suceava. Analizele statistice au fost realizate de către lucrătorii Centrului Județean de Conducere și Coordonare a Intervenției Suceava.
În ședinta extraordinară de miercuri a Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Suceava au fost adoptate o serie de resticţii la nivelul comunelor Adâncata (incidență 3,19 fără focare), Grămești (3,05), Manăstirea Humorului (3,36), Pojorâta (3,02), Șcheia (3,28 incidența la mie fără focare), unde incidența cumulată a cazurilor în ultimele 14 zile este mai mare de […]
Consiliul Judeţean Suceava va aloca fonduri pentru spitalele suport Covid din Rădăuţi, Câmpulung, Vatra Dornei, Siret şi Gura Humorului. Preşedintele CJ Suceava, Gheorghe Flutur, a anunţat că, după ședința de azi a Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Suceava, în urma solicitărilor primite, a decis să propună în ședința extraordinară de vineri a deliberativului judeţean […]
Liberalul Ciprian Ţarevici a fost ales, miercuri după-amiază, viceprimar al municipiului Rădăuţi. Domnia sa a fost singurul candidat şi a fost votat de toţi cei 12 consilieri care au participat la vot. Reprezentanții PMP nu au votat, la fel ca și patru dintre consilierii PSD, iar consilierul PER Aurel Olărean nu a fost validat. Omul […]
Prefectul județului Suceava, Alexandru Moldovan, a declarat că la Spitalul Orășenesc Gura Humorului există un focar de coronavirus. Ar exista infectări cu Covid-19 atât în rândul personalului medical, cât și din cadrul personalului auxiliar. Astfel, în cursul zilei de miercuri erau confirmaţi pozitiv un medic, 14 asistenți și șapte persoane din rândul personalului auxiliar. Pe […]
Prefectul de Suceava, Alexandru Moldovan, a anunțat, miercuri, după ședința Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă la care au participat și managerii de spitale din județ, că dr. Alexandru Calancea – managerul Spitalului Judeţean de Urgenţă Suceava a fost desemnat să coordoneze activitatea unităților medicale din județ, astfel încât măsurile să fie aplicate unitar. Moldovan a […]
Şoseaua de centură a municipiului Rădăuți ar putea fi dată în folosință până la sfârșitul acestui an, lucrările fiind finalizate la ora actuală în proporţie de 91%. „Dacă vremea va permite, constructorul susține că în prima parte a lunii decembrie șoseaua de centură a municipiului va putea fi dată în circulație”, a afirmat astăzi Gheorghe […]
Magistrații Curții de Apel Suceava au dispus condamnarea definitivă la închisoare cu executare a unui fost agent de poliție sucevean, găsit vinovat de săvârșirea a patru infracțiuni, inclusiv abuz în serviciu. În cadrul aceluiași dosar, alte patru persoane au primit pedepse cu suspendare, se arată într-un comunicat de presă al Direcției Generale Anticorupție. Potrivit sursei […]
În ultimele 24 de ore, în judeţ au fost confirmare 163 de noi cazuri de infectări cu noul coronavirus, în urma celor 1.018 teste efectuate. În municipiul Suceava, situația rămâne în continuare în zona de alertă, cu o incidență a cazurilor în evoluție înregistrate în ultimele 14 zile de 2,79 la mia de locuitori. În […]
Jurnal FM 