Current track

Title

Artist


Autor: Liliana Mihaila

Page: 129

O rădăuţeancă de numai 18 ani a fost desemnată de Poliția Metropolitană din Londra „cadetul anului 2020”, pentru „contribuția sa remarcabilă alături de echipa de cadeți din Newham la combaterea violenței în rândul tinerilor”. Acum, Andreea Vlădeanu este cadet-şef adjunct şi conduce o echipă de 40 de cadeți, find un model pentru mulți din jurul […]

Procesiunea cu moaștele Sfântului Mare Mucenic Ioan cel Nou de la Suceava, condusă de Preasfințitul Părinte Damaschin Dorneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, a continuat marţi în judeţul Suceava, când a ajuns în zonele Fălticeni și Gura Humorului. Totodată, racla cu sfintele moaște a ajuns și la Mănăstirea Putna, dar şi la Mănăstirea Cămârzani, […]

Primăria Rădăuți a anunțat că va marca Ziua Bucovinei, pe 28 noiembrie, și Ziua Națională a României, pe 1 decembrie, prin câteva manifestări ce vor avea loc în condițiile stricte impuse de pandemia de coronavirus. Astfel, Casa de Cultură din localitate va găzdui două concerte de muzică clasică, susținute în cadrul celei de-a IV-a ediții […]

Un puternic incendiu a izbucnit seara trecută la o casă din lemn din Vatra Dornei. Focul a plecat din zona acoperișului, iar pompierii au avut o misiune grea, fiind puse în pericol și locuinţe învecinate. O femeie cu probleme locomotorii aflată în casa cuprinsă de flăcări a fost scoasă pe braţe de pompieri. Ea a […]

Conducerea Spitalului Județean de Urgență Suceava a anunțat, marți, că a decis să nu interneze pacienți în unitatea mobilă amplasată în curtea Spitalului vechi, din cauza problemelor legate de asigurarea încălzirii. Potrivit unui comunicat de presă al spitalului, în cursul zile de sâmbătă, la instalaţia de încălzire a unității mobile a apărut o defecţiune tehnică, […]

Starețul Mănăstirii Bogdana din Rădăuți, arhimandritul Iustin Dragomir, se află internat în stare critică la un spital din București, fiind confirmat pozitiv cu Covid-19, potrivit unui anunț postat marți, pe pagina de Facebook a mănăstirii. „Să ne rugăm Bunului Dumnezeu și Măicuței Domnului, să treacă peste această cumplită încercare și să-l revedem sănătos în mijlocul […]

Un bărbat de 86 ani, din municipiul Suceava, a rămas fără bani și acte, după ce a fost păcălit de o cerșetoare. Bătrânul, care locuiește singur, a ieșit afară luni după amiaza, pentru a duce gunoiul. În momentul când se întorcea spre scara blocului, a fost abordat de o femeie de etnie romă,  care i-a […]

Anul acesta, Casa Municipală de Cultură Rădăuți va marcha Ziua Bucovinei (28 noiembrie) și Ziua Națională a României (1 decembrie) cu două concerte de muzică clasică, transmise online, parte a celei de a patra ediții a KLAVIER ART DUO FESTIVAL – unicului festival de pian la patru mâini din țară. Invitații celor două seri sunt violonistul Andrei […]

Marți, 24 noiembrie, județul Suceava a raportat 195 de noi cazuri de infecție cu noul coronavirus. Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 38 de suceveni au fost reconfirmaţi pozitiv. Numărul de persoane testate în ultimele 24 de ore a fost, potrivit Prefecturii Suceava, de 1.167, dublu față de […]

Județul Suceava se află pe primul loc în țară la numărul de copii cu părinții plecați la muncă peste hotare. La jumătatea acestui an, în județ erau înregistrați 7.143 de copii care aveau unul sau ambii părinți plecați la muncă în străinătate. Județul Suceava este urmat în acest top de județele Iași şi Vaslui, cu […]