Current track

Title

Artist


Autor: Antoniu Lovin

Page: 347

În baza informațiilor transmise de polițiștii Serviciului de Investigații Criminale, autoritățile italiene au pus în executare două mandate de arestare preventivă, emise pe numele a doi bărbați – cetățeni români, în vârstă de 24, respectiv 37 de ani, urmăriți la nivel național și internațional. Pe numele celor în cauză Judecătoria Roman a emis două mandate […]

Armata britanică îşi va reduce efectivele la cel mai mic număr de militari pe care i-a avut de la începutul secolului XIX şi va da la casat peste 100 de aparate de zbor, în vreme ce noile programe de investiţii în domeniul apărării se vor concentra pe dezvoltarea de noi drone şi roboţi de luptă, […]

Un bătrân a murit, vineri 26 martie, ars de viu în casa care i-a luat foc. În jurul orei 20:20, pompierii au fost alertați să intervină pentru stingerea unui incendiu produs la o locuință din localitatea Poiana Teiului. Pentru localizarea și lichidarea incendiului au intervenit pompieri din cadrul Gărzii 2 de Intervenție Poiana Teiului cu […]

Asiguraţii vor avea posibilitatea, începând cu 1 aprilie 2021, să ridice medicamentele prescrise de la orice farmacie din ţară, indiferent dacă aceasta are sau nu contract cu aceeaşi casă de asigurări de sănătate cu care are şi medicul prescriptor, informează Casa Naţională de Asigurări de Sănătate. Potrivit unui comunicat de presă transmis vineri, excepţie vor […]

Mark Zuckerberg (director executiv Facebook), Sundar Pichai (director executiv Google), Jack Dorsey (director general Twitter) au fost chemați în Congresul SUA pentru a discuta despre dezinformările din ultima vreme de pe platformele de socializare, scrie BBC. Cei trei au explicat, în fața legislativului american, de ce dezinformările despre pandemie sau vaccin au ocupat o bună […]

Hotărâre privind prelungirea stării de alertă – 25 martie 2021 pentru modificarea și completarea anexei nr. 3 la Hotărârea Guvernului nr. 293/2021 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României începând cu data de 14 martie 2021, precum şi stabilirea măsurilor care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19 […]

Fostul ministru al Transporturilor, Relu Fenechiu, a plătit doar 900 de euro din totalul de aproape două milioane de euro, prejudiciul din două dosare în care a fost condamnat definitiv, la patru ani de la eliberare din penitenciar, precizează newsweek.ro. În dosarul „Transformatorul”, Fenechiu a fost condamnat la 5 ani de detenţie, în ianuarie 2014, […]

Marinarii de pe o navă abandonată în Portul Constanţa la sfârşitul anului trecut au rămas fără provizii şi au cerut ajutor, având în vedere că agentul navei i-a anunţat că nu le va mai asigura cele necesare, a transmis inspectorul ITF România şi liderul Sindicatului Liber al Navigatorilor, Adrian Mihălcioiu. Nava Ali Bey a fost […]

Marius Irimia, viceprimarul municipiului Piatra Neamț, a fost suspendat temporar din funcție, astăzi 26 martie, în urma unei decizii a Tribunalului Neamț. În urmă cu două săptămâni a fost suspendat din funcție și celălalt viceprimar al municipiului Piatra Neamț, Alin Lehăduș.

O femeie din Iran a fost executată de fiica sa, în baza unei legi care privește pedeapsa cu moartea și le permite chiar şi copiilor să se răzbune pe părinți în numele justiției divine. Femeia se numește Maryam Karim și a fost părtașă la uciderea soțului său, care era violent și abuziv. Autorul crimei a […]