Autor: Antoniu Lovin
Page: 331
Poliţia norvegiană a anunţat vineri, 9 aprilie, că a amendat-o pe Erna Solberg, prim-ministru, pentru încălcarea regulilor de distanţare socială atunci când a organizat o întâlnire de familia cu ocazia zilei de naştere, informează Agerpres, conform Reuters. Amenda a fost de 20.000 de coroane norvegiene (2.352 de dolari), a precizat, într-o conferinţă de presă, şeful […]
O femeie imobilizată în scaunul cu rotile a murit arsă de vie în propria casă. Prin apel la 112, în jurul orei 09:00, pompierii au fost înștiințati despre producerea unui incendiu la o locuință din localitatea Doina, comuna Girov. La locul solicitării s-au deplasat patru echipaje pompieri cu trei autospeciale de stingere și o ambulanță […]
Agenția de medicamente din Slovacia (SUKL ) pretinde că dozele livrate de Rusia în Slovacia diferă de cele analizate de experții internaționali. Statul slovac a importat 200.000 de doze luna trecută, devenind a doua țară din Europa, după Ungaria, care a făcut acest pas fără a exista o autorizație din partea Agenției Europene a Medicamentului […]
În contextul masivelor deplasări de trupe ale Rusiei la granița cu Ucraina, la sud de Voronej au fost amplasate sisteme de comunicații cu rază lungă de acțiune P-260T și Redut-2US, cât și un spital de campanie. Sistemele de comunicații cu rază lungă de acțiune P-260T și Redut-2US nu sunt sisteme utilizate la nivel de batalion […]
Spitalul Foișor din București devine spital COVID, pacienții non-COVID fiind mutați în alte unități spitalicești sâmbătă seara, ori externați. Spitalul Foișor are o secție de terapie intensivă de 21 de paturi și are 200 de paturi pe oxigen, a declarat la Antena 3 secretarul de stat Raed Arafat. „Sub jumătate din secția de terapie intensivă […]
Cântărețul de muzică rap DMX a murit, vineri, 9 aprilie, la o săptămână după ce a suferit un atac de cord, relatează Business Insider. Muzicianul în vârstă de 50 de ani, pe numele său real Earl Simmons, a fost dus la spital și internat într-o secție de terapie intensivă după ce a suferit un atac […]
Este dificil să ne imaginăm viața de zi cu zi fără baterii litiu-ion. Acestea domină piața bateriilor de format mic pentru dispozitivele electronice portabile și sunt, de asemenea, utilizate în mod obișnuit în vehiculele electrice. În același timp, bateriile litiu-ion au o serie de probleme grave, inclusiv un pericol potențial de incendiu și pierderea performanței […]
În urma a trei percheziţii domiciliare, polițiștii au descoperit și indisponibilizat 7.856 de ţigarete susceptibile a fi provenite din activități de contrabandă. Joi, 8 aprilie, polițiștii Secţiei de Poliţie Rurală Târgu-Neamţ, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu-Neamț, au efectuat trei percheziţii domiciliare în localitatea Răucești. Activitățile au fost desfășurate în cadrul unor dosare […]
Un număr tot mai mare de lideri mondiali pledează pentru ca ecocidul să fie o infracțiune în fața Curții Penale Internaționale, pentru a servi drept „linie morală” pentru planetă. În 1948, după ce Germania nazistă a exterminat milioane de evrei și alte minorități în timpul celui de-al doilea război mondial, Organizația Națiunilor Unite a adoptat […]
Polițiștii Serviciului de Investigații Criminale și cei ai Poliției municipiului Piatra Neamț continuă activitățile de căutare în vederea depistării numitului CERCELARIU CATĂLIN VASILE, de 41 de ani, din Piatra Neamț. Polițiștii din cadrul Poliției municipiului Piatra Neamț au fost sesizați, la data de 8 aprilie, de către un tânăr de 18 de ani, din Piatra […]
Jurnal FM 