Current track

Title

Artist


Autor: George Sacaleanu

Page: 3

La data de 28 octombrie a.c., în jurul orei 19.00, poliţiştii postului de Poliţie Sascut au efectuat activităţi specifice pe raza comunei Orbeni, ocazie cu care au depistat un bărbat de 57 ani, din comuna Orbeni, pe numele căruia, a fost emis un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea. Acesta are de executat o […]

La data de 28 octombrie a.c., efectivele din cadrul Poliţiei Staţiunii Slănic Molodova au desfăşurat activităţi specifice privind prevenirea şi combaterea abaterilor din domeniul exploatării, circulaţiei, depozitării, prelucrării şi comercializării materialului lemnos. Astfel, în jurul orei 15.30, pe strada Oituz din staţiunea Slănic Moldova, poliţiştii au depistat un localnic de 41 ani, care transporta, cu […]

Până în prezent sunt 132 de căței sterilizați gratuit în 2020. Deși un an dificil din cauza pandemiei, s-a reușit a se depăși cei 125 de câini sterilizați gratuit anul trecut. Ce înseamnă cei 257 de căței sterilizați gratuit? În primul rând, 257 de căței care vor trăi mai mult, prin sterilizare eliminându-se o serie […]

Direcția Generală Anticorupție în parteneriat cu Asociația Pro Democrația și Fundația Hanns Seidel România derulează în perioada octombrie – decembrie 2020 la nivelul național proiectul #Integritate2020. Prin acest proiect se urmărește implicarea tinerilor cu vârsta de peste 16 ani și a tuturor cetățenilor în lupta anticorupție, prin realizarea unor filme educative de promovare a integrității, […]

Spectacolul „Tiadora”, la final Teatrul municipal Bacovia anunță că a încheiat munca la spectacolul „Tiadora”, o monodramă cu actrița Eliza Noemi Judeu. Spectacolul are la bază textul Mariei Manolescu, declarat câștigător al Concursului de Dramaturgie Monodramă 2019, concurs devenit tradiție și parte integrantă a festivalului băcăuan, fiind printre singurele de profil din țară. Premiera noii […]

Un saivan a luat foc, în comuna Pârgărești, în satul Nicorești din județul Bacău. În acest moment, intervin doua echipaje de pompieri (1 ofițer si 8 subofițeri ) de la Detașamentul Onești și un echipaj de la Serviciul de Voluntari Tg. Ocna. Saivanul este un adăpost pentru ovine și, mai rar, pentru vite, integral închis […]

Scandal monstru in Consiliul Judetean Bacau, după ce PSD-ul a reluat de trei ori procedura de vot a vicepreședinților Consiliului Județean. Coaliția anti-PSD a părăsit ședința și spune că asistă la o dictatură. Cei 19 consilieri susțin ca PSD-ul le blochează votul. Video: Via

De peste 4 ore consilierii județeni se ceartă in sala de ședințe a Centrului de Afaceri si Expoziții, unde are loc ședința pentru alegerea celor doi vicepreședinți ai CJ Bacău.  Consilierii din coaliția PNL – USR – PLUS – PMP – ALDE – Pro România au părăsit sala de ședință. Nu mai există cvorum de […]

Autostrada A7 – Pod Bistrita si Pod peste canal (Rusi Ciutea) 27.10.2020 Noi imagini aeriene de pe Autostrada A7 – Centura Bacau par sa confirme zvonul precum ca antreprenorul se concentreaza sa finalizeze si sa deschida pentru trafic una din cele doua cai de rulare a autostrazii A7 in regim „half-profile”, urmand ca celalalt sens […]

Consiliul Local Bacău a ales, marți, cei doi viceprimari ai municipiului Bacău. Primarul Stanciu-Viziteu i-a propus pe Cristian Ghingheș și Liviu Miroșeanu, în vreme ce Mihai Cătălin Munteanu de la Partidul Ecologist Român l-a nominalizat pe Cristinel Manolache iar independentul Dorin Chirilescu s-a autopropus. După multe ore de discuții cei doi viceprimari au fost votați: […]