Autor: JurnalFM
Page: 88
Între Moș Nicolae și Moș Crăciun a avut loc premierea concursului ”Ana are mere…pentru zimbri!”- ediția 2023, a XI – a. În acest an au participat elevii și cadrele didactice de la 8 unități de învățământ din județele Suceava, Iași și Neamț, care au reușit să colecteze aproape 5,5 tone de furaje suculente pentru zimbri […]
Moș Crăciun și-a pregătit sania și spiridușii și a plecat la drum, pentru că pe 22 decembrie ajunge la Piatra-Neamț! ”La Căsuța de la Curtea Domnească, în perioada 22-26 decembrie, copiii vor putea să stea de vorbă cu Moșul, iar alături de ajutoarele lui vor lua parte la ateliere creative, jocuri, concursuri și sesiuni foto. […]
Pompierii nemțeni au interveni pentru a scoate dintr-o fântână trupul unui bărbat. Aceștia au fost anunțați prin 112 despre faptul că în comuna Bârgăuani o persoană a căzut în fântână. La locul solicitării s-au deplasat două echipaje de pompieri cu o autospecială complexă pentru intervenție și o ambulanță SMURD TIM din cadrul Detașamentului Piatra-Neamț. Ajunși […]
Polițiștii nemțeni au avut bucuria de a fi vizitați de 4 grupuri de colindători. Aceștia au încântat publicul, format din polițiști și copii, cu un adevărat concert de colinde specifice sărbătorilor de iarnă și, mai mult decât atât, au desfășurat cu succes o incursiune prin toate tradițiile și datinile strămoșești transmise din generație în generație, […]
Scandalagii de la Bozieni au primit arest preventiv. Persoanele au fost prezentate instanței de judecată, față de acestea fiind dispusă măsura arestului preventiv pentru 30 de zile. Pe 18 decembrie, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Ion Creangă au fost sesizați cu privire la un conflict care ar fi avut loc în localitatea Bozieni. […]
Polițiștii rutieri au acționat în cadrul Programului ROADPOL – ,,Alcohol&Drugs”, pentru reducerea numărului accidentelor rutiere provocate de consumul de alcool sau substanțe interzise. Aproximativ 175 de polițiști rutieri au desfășura activități informativ – preventive, în vederea conștientizării tuturor categoriilor de participanți la traficul rutier cu privire la riscurile la care se expun, în situația în […]
Perioada Crăciunului, pentru cei mai mulți nemțeni, înseamnă bucurie, familie și cadouri, însă sunt și unii pentru care singurătatea înseamnă totul. Din păcate, doi nemțeni au fost găsiți decedați de către pompieri, după ce cunoscuții au anunțat la 112, cerând intervenția salvatorilor. Într-o oră, pompierii au avut două astfel de apeluri. Primul la ora 13:06, […]
În perioada 12-15 decembrie 2023, Inspectoratul Teritorial de Muncă Neamţ a desfăşurat Campania naţională pentru verificarea respectării prevederilor legale cu privire la condiţiile de funcţionare şi procedura de înregistrare a persoanelor juridice care îşi desfăşoară activitatea pe teritoriul României ca agenţi de plasare forţă de muncă în străinătate. Obiectivele campaniei au fost identificarea cazurilor de […]
Municipalitatea pietreană a anunțat că din 22 decembrie plățile de taxe și impozite pe site-ul www.primariapn.ro sunt suspendate. De asemenea, 26.12.2023 este ultima zi în care se vor mai putea efectua plăți prin P.O.S. la ghișeele instituției; autentificare pe site-ul www.ghiseul.ro și la ghișeele subunităților poștale din Piatra-Neamț. ”Restricțiile nu se aplică plăților în numerar […]
Jurnal FM 