Autor: JurnalFM
Page: 49
Peste 420 de copii au învățat cum să salveze viața, la concursul cu tematică de protecţie civilă „Cu viața mea apăr viața”. Emoții, dăruire și perseverență au fost cuvintele ce au caracterizat concursul „Cu viața mea apăr viața” organizat de I.S.U. și I.Ș.J. De cele mai multe ori rezultatele obținute la o competiție nu pot […]
Și în acest an, la nivelul I.S.U. Neamț s-a desfășurat ”Competiţia de descarcerare şi prim ajutor calificat”. Concursul are ca scop pregătirea salvatorilor pentru a interveni în condiții optime în cazul producerii unui accident rutier precum și pentru acordarea primului ajutor calificat în diverse situații de urgență, dar și creșterea gradului de siguranță a comunității. […]
Luni 29 aprilie, începând cu ora 10.00, la Monumentul Eroilor din Primul Război Mondial – Cimitirul Eroilor din Piatra Neamţ, militarii garnizoanei Piatra Neamţ vor organiza ceremonia militară dedicată sărbătoririi ,,Zilei Veteranilor de Război”. ”Programul ceremoniei cuprinde salutul Drapelului de Luptă al Batalionului 634 Infanterie ,,Mareşal Józef Piłsudski”, intonarea imnului naţional al României, oficierea serviciului […]
Reprezentanții DRDP Iași atrag atenția pietonilor că sunt probleme la podul de pe DN 12C, la Bicaz. ”Lucrătorii DRDP Iași – Secția Drumuri Naționale Piatra Neamț vor interveni în cursul zilei de astăzi pentru semnalizarea și luarea măsurilor de siguranță necesare la podul de pe DN 12C, km 55+068, din localitatea Bicaz, în urma prăbușirii […]
Primarul municipiului Piatra-Neamț și președintele PNL Piatra-Neamț, Andrei Carabelea, și-a depus astăzi candidatura pentru un nou mandat, avându-i alături pe candidații PNL pentru Consiliul Local Piatra-Neamț, pe George Lazăr, președintele PNL Neamț și candidatul pentru funcția de președinte al Consiliului Județean Neamț și senatorul Eugen Țapu-Nazare. „Îl felicit pe Andrei Carabelea pentru mandatul 2020-2024 și […]
38 de ani de la inaugurarea Bazei Hipice din Piatra Neamț. Asociația Club Sportiv Ecvestru „Costache Lupu“, în parteneriat cu Uniunea Pensionarilor și Persoanelor Vârstnice Neamț, Asociația Culturală „Eu cred“ și Asociația Marea Mișcare, organizează manifestarea sportivă și cultural-artistică Festivalul Primăverii. Evenimentul se va desfășura duminică, 28 aprilie 2024, începând cu ora 11:00, în Baza […]
Primăria Piatra-Neamț a încheiat lucrările de protecție la drumul de acces pe muntele Cozla. Recent a fost turnat stratul final de asfalt pe tronsonul Punct Belvedere – Platoul Cercul Gospodinelor, componentă a proiectului de investiții „Lucrări antieroziune drumuri și corectare torenți ce afectează siguranța circulației, Parcul Cozla”. Seria de intervenții demarată în 2022, în valoare […]
Pompierii militari au intervenit astăzi pentru scoaterea din apele râului Moldova, în apropierea Hidrocentralei, a trupului unei persoane. La locul solicitării s-au deplasat un echipaj de pompieri cu un autoturism de serviciu și o barcă din cadrul Detașamentului Roman și un echipaj cu ambulanță de la SAJ.Pompierii, cu ajutorul bărcii au scos trupul femeii din […]
Un bărbat din Piatra Neamț și altul din roman au fost reținuți de polițiști pentru delapidare, prejudiciul fiind calculat la peste 1 milion de lei. Polițiștii din cadrul Serviciul de Investigare a Criminalității Economice Neamț au pus în executare patru mandate de percheziție domiciliară și patru mandate de aducere, în cadrul unui dosar penal în […]
Jurnal FM 