Autor: JurnalFM
Page: 16
Militarii nemțeni au câștigat competiția „Cea mai bună grupă din Forțele Terestre ” 2024, organizată de Ministerul Apărării Naționale – Forțele Terestre Române la sediul Brigăzii 81 Mecanizată de la Bistrița, în perioada 14-18 octombrie. Scopul principal al întrecerii a fost identificarea celei mai versatile grupe, din punct de vedere operațional. Grupele participante la această […]
Reprezentanții Primăriei municipiului Piatra-Neamț anunță că sâmbătă, 19 octombrie, de la ora 11:00 Grădina Publică „Nicu Albu” reintră în circuitul turistic, lucrările de reamenajare fiind definitivate. Evenimentul de inaugurare cuprinde momente artistice, alocuțiuni susținute de reprezentanți ai Complexului Muzeal Național Neamț, Asociației Profesorilor de Istorie Neamț, Asociației „Nicu Albu”, dar și dezvelirea bustului pictorului Aurel […]
Municipalitatea pietreană a anunțat că începând de joi, 17 octombrie, ora 09.00, circulația rutieră pe strada Dr. Gheorghe Iacomi va fi închisă pentru o perioadă de două zile. Măsura se va aplica pe tronsonul cuprins între intersecțiile cu Bulevardul Traian și strada Mărăței (zona Asirom) și este necesară pentru a permite execuția unor lucrări la […]
Alpinistul nemțean Adrian Laza, primul român care a escaladat toate cele 14 vârfuri montane din lume cu înălțimi de peste 8.000 metri, a devenit Cetățean de Onoare al municipiului Piatra-Neamț. Titlul i-a fost acordat de către Consiliul Local, în ultima ședință ordinară. Propunerea de acordare a acestei distincții a venit din partea unui pietrean, Alexandru […]
O adolescentă din Dobreni este căutată de polițiști, după ce familia i-a anunțat dispariția. Polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Gârcina au fost sesizați de către un bărbat, cu privire la faptul că, nepoata sa, Maria Dana Slavu, în vârstă de 16 de ani, a plecat de la domiciliul său din localitatea Dobreni, și […]
Complexul Muzeal Național Neamț aduce în fața publicului expoziția „UniVersuri carcerale. Poezia închisorilor comuniste” care va avea loc vineri, 18 octombrie 2024, ora 11.00, la Muzeul de Artă Piatra-Neamț. Expoziția, coordonată de Ioana Ursu, specialist al Muzeului Național al Unirii Alba Iulia și curatoriată de Anca Sas, pune în lumină, prin cercetarea istorică și artă, […]
Specialiștii de la Apele Române Siret au efectuat o serie de măsurători de debite pe mai multe secțiuni ale râurilor Ozana, Pluton, Topolița și Filioara, de pe raza județului Neamț. ”În cadrul acțiunii de verificare și control, au fost efectuate măsurători pentru verificarea corectitudinii debitelor lichide. Totodată, au fost realizate și profile transversale post-viitură, pentru […]
Galeriile de Artă “Lascăr Vorel” din Piatra-Neamț găzduiesc expoziția de pictură semnată de îndrăgitul artist local Dumitru Bezem, care va fi deschisă până pe 31 octombrie. Artistul dorește să bucure publicul vizitator cu lucrări realizate în pastel pe hârtie canson, ce surprind mai multe teme de creație dar și renumitele uleiuri pe pânză sau carton […]
Muzeul de Artă Piatra-Neamţ organizează în perioada 15 octombrie – 3 noiembrie 2024, expoziţia de pictură „Metamorfoză – Om – Zid”, realizată de pictorul nemțean Grigore Agache. Evenimentul va avea deschiderea marți 15 octombrie, ora 17.00. Cu o prezentare ce va fi realizată de scriitorul şi criticul de artă Adrian G. Romila, expoziţia relevă un […]
Peste 1.000 de cazuri de consum fraudulos de gaze naturale și electricitate. Departamentul de Inspecție Energetică, structură specializată din cadrul DelgazGrid, a identificat în primele nouă luni din 2024 un număr de 1.024 de cazuri de consum fraudulos, din care 436 în sistemul de distribuție gaze naturale, iar 588 în cel de energie electrică. În […]
Jurnal FM 