Autor: JurnalFM
Page: 124
Un bărbat din Ion Creangă au fost depistat în trafic de polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Ion Creangă, cu sprijinul Serviciului Investigații Criminale Neamț în timp ce se conducerea un autoturism pe drumul public sub influența băuturilor alcoolice. În mașină se mai afla o persoană, iar la după verificăricei doi bărbați, cu vârste […]
Polițiștii locali au amendat o falsă persoană cu dizabilități, care avea program de lucru cu normă întreagă în Piața Centrală Sf. Gheorghe din Piatra Neamț, la cerșit. Un bărbat din comuna Bodești a fost depistat de polițiștii locali de ordine publică, aflați în exercitarea atribuțiilor de serviciu în Piața Centrală apelând la mila publică, chiar […]
Rezultat istoric pentru I.S.U. Neamț! În perioada 29-31 august, în municipiul Târgu Jiu s-a desfășurat etapa națională a Concursurilor Serviciilor Profesioniste pentru Situații de Urgență. La această etapă s-au calificat loturile reprezentative ale inspectoratelor județene pentru situaţii de urgenţă din Argeș, Bacău, Bihor, Bistrița-Năsăud, Botoșani, București – Ilfov, Cluj, Gorj, Mureș, Neamț, Sibiu și Suceava. Competiția este […]
10 minute de istorie cu Daniel Dojan 30 august „Cu mare greutate se pot afla, în analele trecutului românesc, perioade mai dureroase, mai grave și mai primejdioase, pline de consecințe incalculabile, decât din vara-toamna anului 1940” – Tratatul de istorie al României Contextul politic internațional În Europa, după Primul Război Mondial, a fost semnat Tratatul […]
Pietrenii care vor să obțină o locuință ANL pot să depună dosarele sau să le actualizeze în perioada 04 – 29.09.2023. Din fondul locativ al municipiului sunt disponibile în cartierul Speranța 20 de garsoniere și 2 apartamente cu 2 camere, pe strada Nufărului 1 apartament cu 2 camere și o garsonieră, iar pe strada Mihai […]
În vederea efectuării unei intervenții la conducta magistrală a apei a apei potabile, Compania Județeană APA SERV SA va furniza apă cu presiune redusă existând și posibilitatea întreruperii temporare a furnizării serviciului de alimentare cu apă potabilă în data de 31.08.2023, între orele 08.00-20.00. Vor fi afectați utilizatorii din zonele: aval de pârâu Cuejdi, pod Spital […]
Municipalitatea pietreană a anunțat că se prelungește termenul de înscriere pentru programul Rabla Local, după ce Administrația Fondului pentru Mediu a făcut public noul termen limită al sesiunii de înscriere în programul Rabla Local – casarea autovehiculelor uzate. Pietrenii se pot înscrie până pe 29 septembrie 2023, ora 23:59 sau până la epuizarea bugetului alocat. Municipiul […]
10 minute de istorie cu Daniel Dojan 29 august Delegația română, în frunte cu vicepremierul comunist Lucreţiu Pătrăşcanu, ţărănistul Ghiţă Popp şi prinţul Barbu Ştirbey, a ajuns la Moscova la 29 august 1944. Deşi ministrul de externe sovietic ,Viaceslav Molotov, îi anunţase deja pe diplomaţii britanici şi americani de la Moscova că este gata să […]
Urmare a evenimentelor tragice survenite la Crevedia, prefectul județului Neamț a emis ordin pentru constituirea unei echipe mixte în scopul verificării tuturor stațiilor de carburanți existente pe teritoriul județului. ”Conform evidențelor actuale, pe teritoriul județului nostru își desfășoară activitatea 81 de stații PECO, din care 41 dispun și de rezervoare GPL, iar șase sunt specializate […]
Astăzi, pentru remedierea unei avarii la reţeaua publică de distribuţie a apei potabile, Compania Județeană APA SERV S.A. a întrerupt temporar furnizarea serviciului de alimentare cu apă potabilă, între orele 09.30-17.00 în municipiul Piatra Neamț. Sunt afectați utilizatorii de pe străzile Burebista, Titu Maiorescu, Luceafărului și Piața Petrodava. ”Ne cerem scuze tuturor utilizatorilor afectați pe […]
Jurnal FM 