Autor: ASM Agency
Page: 136
Cineva ar spune ca dramele ca și bucuriile, fac parte din viață. Da, dar parcă de o vreme prea multe drame se derulează în societatea românească. Prin sertarele birourilor poliției zac dosare care deocamdată nu-și găsesc rezolvarea și asta pentru că este vorba de copiii dispăruți. Peste 400 de copii dispăruți s-au raportat la finele […]
După o victorie fantastică pe Stadionul,, Municipal ” Rădăuți în fața celor de la Sporting Liesti, printr-un gol marcat în minutul 90′ de către Vlad Stănescu, CSM Bucovina Rădăuți se va deplasa sâmbătă 30.03.2019, la Galați, unde în cadrul etapei cu numărul XXI, a Ligii a III-a, Seria I, va întâlni Oțelul Galați pe Stadionul,, Oțelul […]
Accident mortal în această seară în zona Gara Veche din Piatra-Neamț În această seară, în jurul orei 20:00, un grav accident a avut loc în zona Gara Veche din Piatra-Neamț. Conform martorilor, un bărbat a fost spulberat de către o mașină. La fața locului s-a deplasat un echipaj de poliție și un echipaj SMURD. Din nefericire, […]
Aflându-se la volanul unui autoturism marca Audi, Sebastian B., în vârstă de 25 de ani, se deplasa pe strada Putnei, din Rădăuți. Ajungând în dreptul unei treceri de pietoni, șoferul nu a dat prioritate de trecere unuia din pietoni, adică unui bărbat din orașul Siret, Constantin S. în vârstă de 64 de ani, care era […]
Astăzi, la Centrul de donare sânge din cadrul Spitalului Municipal “Sf Doctori Cosma şi Damian”Rădăuţi s-au prezentat 18 elevi de la Colegiul Tehnic Rădăuţi. Ei au venit insoţiţi de d-na profesoară Mărioara Ardelean iar scopul lor a fost donarea de sânge. Tinerii au înţeles că donarea de sânge salvează vieţi! Media donatorilor la Centrul de […]
Jandarmii nemțeni s-au întors acasă după 6 luni de misiune în Afganistan Plutonierii adjutanți Savin Ionel și Condurache Nicolae Răzvan, ambii din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Neamț au revenit în țară după 6 luni de misiune în Afganistan. „Participarea la această misiune a fost o provocare, dar și o dovadă a […]
Lansare de carte, la Rădăuți. Joi, 28 martie 2019, orele 13.00 în sala Bibliotecii Municipale „Tudor Flondor „, din Rădăuți, profesorul de istorie Daniel Hrenciuc vine în întâmpinarea cititorilor săi, cu o nouă lucrare și anume ,,Familia Flondor vs. destinul Bucovinei istorice„ Profesorul de istorie, Daniel Hrenciuc este autorul a numeroase cărți de specialitate, vizând în […]
Jurnal FM 