Alexandru Mironescu, om de știință, eseist, filosof, scriitor, profesor universitar român

Alexandru Codin Mironescu s-a născut la Tecuci pe 10 iulie 1903, fiind primul dintre cei patru fii ai colonelului Victor Mironescu și ai Elenei (n. Budișteanu). Între anii 1922 și 1926, a urmat cursurile Facultății de Științe din București, specializându-se în Fizică și Chimie, obținând licența și, ulterior, doctoratul în Filosofie. Între 1926 și 1929, și-a continuat studiile la Paris, susținând la Sorbona teza de doctorat în științe fizice intitulată Sur l’action des organomagnésiens sur le furfurol et l’éther pyromucidique, iar în urma acesteia a primit titlul de „Docteur ès Sciences Physiques”. După întoarcerea în țară, a devenit asistent universitar la Catedra de Chimie Organică a Universității București.

Sursa foto: https://ro.wikipedia.org/wiki/Alexandru_Mironescu#/media/Fișier:Logo_of_the_Romanian_Academy_of_Sciences.jpg

Pe lângă activitatea științifică, Alexandru Mironescu a fost și o prezență activă în viața culturală și spirituală a perioadei interbelice. În 1934, a publicat lucrarea Spiritul științific, iar un an mai târziu, în 1935, a lansat romanul Oamenii nimănui, cu prefață semnată de Panait Istrati. În 1939, a publicat romanul Destrămare, lucrare menționată de G. Călinescu în Istoria literaturii române. A colaborat cu revista Fundațiile Regale, susținând conferințe la Radio București și Fundația „Regele Carol”.

În 1943, Alexandru Mironescu a participat la întâlnirea spirituală de la Cernăuți, organizată de mitropolitul Tit Simedrea, eveniment care a constituit nucleul mișcării Rugul Aprins. După instaurarea regimului comunist, în 1949 a fost exclus din Universitate și a fost nevoit să accepte un post de profesor de liceu. În 1958, a fost arestat, împreună cu fiul său și cu alți membri ai mișcării Rugul Aprins, inclusiv Sandu Tudor. A fost condamnat la 20 de ani de închisoare pentru „activitate subversivă” și a executat mai bine de 5 ani de detenție, fiind eliberat în noiembrie 1963, cu sănătatea grav afectată.

Printre lucrările sale importante se numără Spiritul științific (1934, ed. a II-a în 1938), Oamenii nimănui (1935), Destrămare (1939), Limitele cunoașterii științifice (1945), Claude Bernard (1946), Certitudine și adevăr (1947), dar și lucrările scrise după eliberare, cum ar fi Ziduri între vii (scris în 1964, publicat postum în 1995), Serile singurătății, Floarea de foc, Poeme filocalice și Kairós. Multe dintre acestea au fost publicate postum.

Crezul său filosofic se poate rezuma în cuvintele: „Rădăcinile și izvorul unei expresii autentice, originale, puternice, majore, universale se află numai în configurația noastră creștină, în fructificarea acestei dimensiuni a Omului din noi… Nu există cultură decât înlăuntrul unei viziuni religioase a lumii.”

Alexandru Mironescu s-a stins din viață la 20 ianuarie 1973, la București, răpus de cancer. A fost înmormântat în prezența prietenilor săi, iar slujba de înmormântare a fost oficiată de Părintele Benedict Ghiuș, un alt membru al mișcării Rugul Aprins.