Current track

Title

Artist


Alexandru Ciura, preot, prozator și publicist român

#Postat de on noiembrie 15, 2025

Alexandru Ciura (n. 15 noiembrie 1876, Abrud, Austro-Ungaria – d. 2 martie 1936, Cluj, România) a fost un preot, prozator și publicist român.

Alexandru Ciura s-a născut în localitatea Abrud, județul Alba, într-o familie de preoți din Țara Moților. A urmat studiile gimnaziale la Blaj și Sibiu (1886-1894), iar între 1894 și 1898 a studiat la Facultatea de Teologie din Budapesta. După aceea, a continuat cu Facultatea de Litere și Filosofie, specializându-se în limba română și greacă, pe care a absolvit-o în 1902, cu teza „Eminescu și Coșbuc. Note comparative”.

Sursa foto: https://ro.wikipedia.org/wiki/Alexandru_Ciura#/media/Fi%C8%99ier:Alexandru_Ciura.jpg

A debutat în 1895 în revista „Tribuna” și a colaborat cu numeroase alte publicații, printre care „Familia”, „Tribuna poporului”, „Unirea”, „Țara noastră”, „Lupta”, „Cosînzeana” și „Românul”. A fost unul dintre fondatorii și primii redactori ai revistei „Luceafărul” de la Budapesta, înființată în cadrul Societății „Petru Maior” în 1902.

Ciura a fost suplinitor la Catedra de Morală de la Seminarul din Blaj (1898-1899) și profesor de limba română la Liceul „Sfântul Vasile” din Blaj (1902-1919). În perioada 1919-1936, a fost profesor de română și director al Liceului „George Barițiu” din Cluj. A fost, de asemenea, delegat la Marea Adunare Națională de la Alba Iulia din 1918, unde a contribuit la unirea Transilvaniei cu România.

Alexandru Ciura a decedat la 26 martie 1936, la Cluj.

Opera
Volume

  • Visuri trecute: schițe – Blaj: Tipografia Seminarului Arhidiecesan, 1903.
  • Eminescu și Coșbuc. Note comparative – Blaj: Tipografia Seminarului Arhidiecesan, 1903.
  • Icoane – Budapesta: Institutul tipografic și de editură „Luceafărul”, 1906.
  • Educația vechilor elini – Blaj: Tipografia Seminarului Arhidiecesan, 1906.
  • Amintiri: Schițe și nuvele – Orăștie: Editura „Librăriei Naționale” S. Bornemisa, 1912.
  • Foiletoane (1907-1910) – Beiuș: Tiparul și Editura Tipografiei „Doina”, 1912.
  • Scrisoare în cealaltă lume. Schițe de război – București, 1914 (a doua ediție, Arad: Editura Librăriei Diecezane, 1917).
  • În război. Schițe – Blaj: Tipografia Seminarului Teologic Greco-Catolic, 1915.
  • Frații. Povestiri din război – Arad: Editura Librăriei Diecezane, 1916.
  • Copiii în război. Schițe din zilele de acum – Blaj: [s.n.], 1918 (în colaborare).
  • Sub steag străin: Schițe și povestiri din Ardeal: 1914-1916 – București: Editura Librăriei H. Steinberg, 1920.
  • Poetica și legendarul poetic: pentru școlile secundare și normale – București: Editura Librăriei H. Steinberg, 1920 (în colaborare cu dr. Ioan Rațiu).
  • Adunarea de la Alba Iulia – Oradea-Mare: Fundația Culturală „Cele trei Crișuri”, 1921.
  • Carte de cetire, gramatică, noțiuni de stilistică și de poetică – Cluj: Editura „Cartea Românească”, 1921 (în colaborare cu A. Domide și O. Hulea).
  • Carte de cetire și gramatică: pentru clasa a II-a medie de băieți și fete – Cluj: Editura „Cartea Românească”, 1921 (în colaborare cu A. Domide și O. Hulea).
  • Istoria literaturii române: pentru clasa a IV-a medie (civilă) de băieți și fete – Cluj: Editura „Cartea Românească”, 1921 (în colaborare cu A. Domide și O. Hulea).
  • A román irodalom története – Cluj: G. Onișor, [1922].
  • Iscariot: Schițe – Arad: Editura Librăriei Diecezane, 1925.
  • Biografia părintelui Vasile Lucaciu: povestită pentru popor – Sibiu: Editura Asociațiunii „Astra”, 1928.
  • Viața lui Isus scrisă pentru copii – Beiuș: [s.n.], 1931.
  • Scrieri alese (Schițe, amintiri și foiletoane) – București: Editura pentru Literatură, 1966.
  • Povestire pe scurt a vieții lui Avram Iancu – Cluj-Napoca: Napoca Star, 2003.
  • Eminescu și Coșbuc: note comparative – Cluj-Napoca: Școala Ardeleană, 2016.

Traduceri

  • Al. Dumas (tatăl). Din zilele lui Nero – Blaj: [s.n.], 1907.
  • Vestitorii credinței. Scrisori ale misionarilor din toate colțurile lumii – Blaj: [s.n.], 1911.
  • Ștefan Lazăr. Floarea Betuliei – Orăștie: [s.n.], 1913.

Bibliografie

  • Clujeni ai secolului 20: dicționar esențial – Cluj-Napoca: Editura Casa Cărții de Știință, 2000, p.76, ISBN 973-686-102-3.
  • Dicționarul general al literaturii române, vol. 2 – București: Editura Univers Enciclopedic, 2004, p.278-279. ISBN 973-637-070-4.
  • Sasu, Aurel. Dicționar biografic al literaturii române A-L, vol. 2 – București: Editura Paralela 45, 2004, p. 352. ISBN 973-697-758-7.

Sursa: https://www.bjc.ro/wiki/index.php/Ciura%2C_Alexandru

Tagged as

Opiniile cititorului

Lasa un comentariu

Your email address will not be published. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *