“AEROSTAR TE PREMIAZĂ!”- un program de încurajare și recompensare a elevilor și studenților merituoși
#Postat de admin on martie 7, 2020
În bunele tradiții de încurajare a cercetării și performanței, firma „Aerostar” SA din Bacău a lansat vineri proiectul “AEROSTAR TE PREMIAZĂ!”, prin care firma băcăuană a hotărât să se implice mai mult şi în mod direct prin încurajarea şi recompensarea performanţelor elevilor şi studenţilor în domenii în care „Aerostar” a acumulat o experienţă îndelungată. La lansarea proiectului de către Grigore Filip, președinte/director general al „Aerostar” au fost prezenți reprezentanții instituțiilor de învățământ din Bacău, precum și conducerea Universității „Vasile Alecsandri” Bacău.

„Aerostar a stabilit parteneriate cu unităţile de învăţământ, în special cu liceele tehnologice prin înfiinţarea unor clase cu specializare în meserii de interes pentru companie, dar şi cu universităţi cu profil tehnic (mecanic, aeronautic). Acesta este un program pentru încurajarea tinerilor elevi şi studenţi, în special din Bacău, pentru a urma o carieră la AEROSTAR. Prin acest program vrem să contribuim în mod real la creşterea calităţii învăţământului băcăuan liceal teoretic, tehnologic şi profesional. Încurajăm şi recompensăm performanţele elevilor şi studenţilor în domenii în care Aerostar a acumulat o experienţă îndelungată şi care au un viitor”, a menționat Grigore Filip.

În cadrul acestui program, „Aerostar” acordă premii intre 4.000 de lei şi 1.000 de lei pentru elevii de liceu cel mai bine clasaţi la concursurile şcolare naţionale în disciplinele teoretice: matematică, fizică, informatică/tehnologia informaţiei şi disciplinele tehnologice pe meserii din domeniile mecanică, electric, electrotehnic, electromecanic şi electronică, automatizări, telecomunicaţii.
Totodată, „Aerostar” acordă un premiu de 10.000 de lei şi unul de 7.000 de lei pentru absolvenţi de invăţământ superior care fac cea mai bine clasată lucrare de licenţă/master realizată şi cu aplicabilitate în Aerostar.
Se acordă mai multe premii cu valoarea maximă de 2.000 lei la diverse competiţii pentru elevi sau studenţi pe care urmează să le organizeze „Aerostar” pe parcursul anului 2020.

Pentru fiecare din evenimentele propuse în acest program, tematica, regulamentul de organizare şi condiţiile de participare vor fi afişate din timp pe pagina de internet www.aerostar.ro şi pe platformele de comunicare social media.
The post “AEROSTAR TE PREMIAZĂ!”- un program de încurajare și recompensare a elevilor și studenților merituoși appeared first on JurnaldeBacau.ro.
Jurnal FM 