Garda de Mediu Bacău îi roagă pe băcăuani să trimită fotografii cu depozitările ilegale de deșeuri de pe raza județului
#Postat de Florin Craciun on iunie 24, 2021
Comisariatul Județean Bacău al Gărzii Naționale de Mediu a demarat ample controale ce vor viza toate UAT-urile din județ pentru verificarea stadiului de realizare a măsurilor prioritare de guvernanță privind gestionarea deșeurilor municipale și a stării de salubrizare a localităților. Controalele au loc în perioada 22.06.2021 până la 30.11.2021.

În timpul acțiunilor de inspecție și control va fi verificat modul de desfășurare a activităților Asociației de Dezvoltare Intercomunitară Bacău, operatorilor de salubritate, operatorii instalațiilor de sortare, compostare, tratare mecano-biologică și operatorului depozitului de deșeuri municipale Bacău.

În acest sens, comisarii Gărzii de Mediu Bacău îi roagă pe băcăuanii cu spirit civic și iubire fața de natură să sprijine aceste controale ale GNM Bacău, în sensul de a transmite poze (de preferat cu coordonate GPS si dată) cu depozitările ilegale de deșeuri de pe raza județului Bacău astfel încât munca echipelor de comisari sa fie cât mai eficientă în identificarea depozitărilor ilegale.

„Pentru a putea face o poză cu data și coordonatele GPS încorporate în ea (la fel ca cea din postarea noastră ) se pot folosi diferite programe instalate pe smartphone (timestamp camera, gps map camera etc. – enumerarea fiind exemplificativă și nu limitativă). Multe din aceste programe pot fi instalate și utilizate în mod gratuit fără costuri suplimentare. Depinde de voi ce program doriți să folosiți atât timp cât sunt trecute coordonatele GPS și data este perfect pentru noi”, se arată în comunicatul Gărzii de Mediu Bacău.
Jurnal FM 