S-a întâmplat în 21 iunie 1894
de Nicolae Uszkai, Brașov
#Postat de Carmen Vintu on iunie 21, 2021
S-a întâmplat în 21 iunie 1894: S-a născut Maria Virginia Andreescu-Haret, prima femeie-arhitect din România şi din lume (recunoscută la al XVI-lea Congres de istorie a ştiinţei, Bucureşti/1981). Maria Virginia Andreescu Haret (născută la București – decedată la 6 mai 1962, București) a fost prima femeie arhitect din România, obținând diploma în 1919, și prima femeie din lume care a ajuns la gradul de arhitect inspector general, statut recunoscut prima dată în cadrul celui de-al XVI-lea Congres de Istorie a Științei organizat la București, în 1981.
Maria Virginia Andreescu, căsătorită Haret, prima femeie arhitect – inspector general în lume, nepoata pictorului Ioan Andreescu, şi-a început profesiunea în 1919, în arta de a construi şi a cuceri spaţiul, care-i dă arhitectului înalte satisfacţii, nebănuite de cei din afara breslei. Maria Virginia Andreescu a rămas orfană de mamă la 9 ani și s-a ocupat de cei trei frati și de gospodărie. A făcut liceul în particular, luându-și bacalaureatul la liceul Mihai Viteazul. La 18 ani a intrat prima la Școala Superioară de Arhitectură.Virginia îşi afirma personalitatea încă de la examenele de liceu, iar la Şcoala Superioară de Arhitectură proiectele ei erau premiate în numeroase rânduri de Consiliul profesoral.

Sursa foto: https://commons.wikimedia.org/wiki/File:Arh._Maria_Virginia_Andreescu_Haret.jpg
Articolul complet aici: https://jurnalspiritual.eu/s-a-intamplat-in-21-iunie-1894/
Tagged as S-a întâmplat în 21 iunie 1894
Jurnal FM 