S-a întâmplat în 21 iunie 1527
de Nicolae Uszkai, Brașov
#Postat de Carmen Vintu on iunie 21, 2021
S-a întâmplat în 21 iunie 1527: A murit Niccolò Machiavelli, om politic, scriitor şi istoric renascentist italian. Unele surse dau ca dată a morţii 22.VI.1527. Născut în micul sat San Casciano in Val di Pesa, la aproximativ cincisprezece kilometri de Florența, la 3 mai 1469, Niccolò era fiul lui Bernardo Machiavelli (avocat aparținând unei ramuri sărăcite a unei influente familii florentine) și al Bartolomeii di Stefano Nelli, ambii de familii culte și de origini nobiliare, dar cu puține resurse din cauza unor datorii ale tatălui.

Sursa foto: https://commons.wikimedia.org/wiki/File:Portrait_of_Niccol%C3%B2_Machiavelli.jpg
Intrat în serviciul guvernului între 1494 și 1512 în calitate de contabil, Niccolò Machiavelli a cunoscut succesul după proclamarea Republicii Florentine, în 1498. A fost secretar al „Consiliului celor Zece” (i Dieci della liberta e della pace), consiliu care conducea negocierile diplomatice și supraveghea operațiunile militare ale republicii. Printre însărcinările sale s-au numărat vizitele la suveranul francez (în 1504, 1510-1511), la Sfântul Scaun (1506), și la împăratul german (1507-1508). În timpul misiunilor sale diplomatice a cunoscut mulți dintre principii italieni și a putut să le studieze strategiile politice, în special cele ale lui Cesare Borgia, care era preocupat, la vremea respectivă, de extinderea posesiunilor sale în Italia centrală.
Articolul întreg aici: https://jurnalspiritual.eu/s-a-intamplat-in-21-iunie-1527/
Mai multe aici: https://ro.wikipedia.org/wiki/Niccol%C3%B2_Machiavelli
Jurnal FM 