Bătrână de 91 de ani, omorâtă de o vacă
#Postat de Liliana Mihaila on iunie 10, 2021
O femeie în vârstă de 91 de ani, din satul Valea Bourei al comunei Dolheşti, şi-a pierdut viaţa după ce a fost împunsă de o vacă. Nenorocirea s-a petrecut în seara zilei de 9 iunie, în timp ce bătrâna mergea spre Așezământul social din sat, unde intenţiona să-și viziteze o rudă. Pe drumul forestier din sat, s-a intersectat cu o cireadă de 16 vaci, care veneau dinspre islazul comunal. Una din ele a împuns-o pe femeia de 91 de ani cu coarnele și a trântit-o la pământ.
Victima, cu multiple traumatisme, a fost preluată de o ambulanță de la Fălticeni, fiind transportată direct la Spitalul Județean Suceava. La aproximativ două ore de la anunțarea cazului, personalul medical de la UPU Suceava a comunicat decesul femeii, cu diagnosticul de traumatisme multiple. Polițiștii au deschis un dosar penal de ucidere din culpă.
Jurnal FM 