Amenzi de peste 350.000 lei și 103 permise reținute, în urma unei acțiuni derulate pe şoselele din judeţ
#Postat de Liliana Mihaila on iunie 8, 2021
Amenzi de peste 351.000 lei și 103 permise reținute – acesta este bilanţul acțiunilor derulate timp de trei zile de Serviciul Rutier Suceava și formațiunile de profil din județ. Potrivit IPJ Suceava, din cele 665 de amenzi aplicate, 355 au fost încasate de șoferi care au depășit limita de viteză. Alte 26 au fost aplicate pentru depășiri neregulamentare, iar 21 – pentru conducere sub influența alcoolului. Nu doar şoferii au primit amenzi, ci şi 12 bicicliști, motocicliști, mopediști și căruțași.
În cadrul aceleiaşi acţiuni, au fost reținute 22 certificate de înmatriculare, cele mai multe pentru lipsa ITP sau RCA, dar și pentru defecțiuni tehnice. Iar 103 șoferi au rămas fără permise de conducere, pentru încălcarea regimului de viteză (93), depășiri neregulamentare (25) sau consum de alcool (9).
Jurnal FM 