Corturi pentru triajul pacienților, la cinci spitale din județ
#Postat de admin on martie 27, 2020
Prefectura Suceava a solicitat, vineri, unei firme din Arad, cinci corturi tip tunel adaptate pentru desfășurarea unor activități comune de pre-triaj sau triaj epidemiologic. Corturile vor fi amplasate la Spitalul Județean Suceava și la cele patru spitale-suport din Rădăuți, Câmpulung Moldovenesc, Fălticeni și Vatra Dornei.
„Demersul nostru vine ca urmare a anunțului postat de agentul economic, care a comunicat că pune la dispoziția autorităților implicate în gestionarea crizei provocate de pandemia cu COVID-19, în comodat cu titlu gratuit, astfel de corturi tip tunel, pentru amplasarea în incinta unităților spitalicești sau ale altor instituții publice de pe teritoriul României, unde acestea sunt necesare”, a declarat prefectul Alexandru Moldovan.
The post Corturi pentru triajul pacienților, la cinci spitale din județ appeared first on JurnaldeRadauti.ro.
Jurnal FM 