Medalii pentru atleții de la CSM Vatra Dornei, la Cupa României
#Postat de Liliana Mihaila on mai 24, 2021
Sportivul Alexandru Prâsneac, de la CSM „Dorna” Vatra Dornei a obținut medalie de aur la proba de 800 metri din cadrul Cupei României (categoria U16). Atletul a obţinut un timp excelent – un minut, 55 secunde şi 87 sutimi, cu doar 43 de sutimi mai mult faţă de recordul național. În cadrul aceleiași competiții, la categoria U 20, sportiva Claudia-Ionela Costiuc a obţinut medalie de argint la 800 metri, cu timpul de 2 minute, 9 secunde şi 59 sutimi. Concursul a avut loc vineri şi sâmbătă, 21 şi 22 mai, pe stadionul „Nicolae Dobrin” din Piteşti.
„Cred că dacă antrenorii federalii îl înscriau pe Alexandru Prâsneac la o categorie mai mare, atunci el reușea să doboare recordul național. Sportiva Claudia-Ionela Costiuc, după evoluția din acesta cursă, îmi dă mari speranțe de calificare pentru Campionatul Mondial de la Nairobi-Kenya, Campionatul European Tallin – Estonia, Campionatul Balcanic Istanbul-Turcia și Campionatul Balcanic Kraljevo – Serbia”, a declarat profesorul antrenor al sportivilor de la CSM Dorna, Cristian Prâsneac.

Jurnal FM 